Premierul Florin Cîţu a declarat că afirmaţia ministrului de Finanţe, Dan Vîlceanu, în legătură cu salariul minim pe economie a fost o „gafă”. Era optimist, vedea în viitor, spune prim-ministrul.
Şeful Executivului a declarat că valoarea salariului minim spusă de ministrul Finanţelor, respectiv 1.600 de lei, va fi atinsă atunci când „economia o va permite”.
„Domnul ministru al Finanţelor era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie. (…) A fost o gafă. Cu siguranţă, astăzi aţi discutat foarte mult despre acest lucru. A fost deliciul presei, dar în acelaşi timp, astăzi, au fost anunţate nişte lucruri foarte importante pentru economie pe care ar trebui să le repete şi o să-i spun să le repete“, a spus Florin Cîţu, marţi, la Parlament, după şedinţa Coaliţiei.
De asemenea, premierul Cîţu a justificat şi motivul pentru care nu a ştiut preţul la pâine.
„Într-o economie de piaţă, şi asta e partea cea mai frumoasă, oferta este abundentă. Nu suntem ca în comunism, cu un singur preţ la pâine. De aceea pâinea are mai multe preţuri, ca orice alte produse. Eu am fost foarte onest şi v-am spus despre mine“, a spus şeful Executivului.
Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, întrebat fiind care este salariul minim net în România, a afirmat că „este în jur de 1.600 de lei“. În realitate, salariul minim pe economie este de 1.386 de lei.