- O nouă campanie experimentală a tokamakului West are loc în perioada 14 noiembrie – 19 decembrie
- West deține recordul Mondial cu menținerea plasmei la 50 de milioane de grade timp de 22 de minute
- China a lansat tokamakul EAST iar SUA caută metode alternative cu laser
- Reactorul cu fuziune ar produce energie nelimitată fără reziduuri radioactive
Franța pornește o nouă etapă decisivă în cercetarea fuziunii nucleare odată cu deschiderea celei mai recente campanii experimentale ce are loc între 14 noiembrie și 19 decembrie. Echipa testează în această perioadă componente critice folosite și în viitorul reactor ITER, punând accent pe stabilitatea plasmei și rezistența materialelor la temperaturi extreme. Compania WEST este deținătorul unui record important stabilit în 2025, care a consolidat poziția Franței în competiția globală cu China și SUA.
Ce urmăresc inginerii prin campania WEST?
Campania se concentrează pe testarea condițiilor extreme în care divertorul din tungsten — același tip de componentă planificat pentru ITER – trebuie să reziste la fluxuri masive de căldură și bombardament de particule. Trebuie să adaug că temperatura care a fost atinsa în cadrul experimentului este de 50 de milioane de grade celsius și a fost menținută timp de 22 de minute!
Echipa WEST vrea să observe cum se comportă pereții camerei de plasmă după ore întregi de expunere și dacă pot menține stabilitatea unei plasme fierbinți în scenarii tot mai apropiate de exploatarea reală. Campania susține infrastructura care a făcut ca WEST să atingă în 2025 cea mai lungă menținere continuă a unei plasme dintre tokamakurile europene. În acest timp, laboratoare din China și SUA progresează în propriile seturi de experimente, mențînând competiția strânsă.
Cum arată competiția internațională în fuziunea nucleară după recordul francez?
Recordul atins de WEST fixeaza un reper pentru duratele lungi de stabilitate a plasmei, esențiale pentru viitoarea producție netă de energie. În paralel, China, prin tokamak-ul EAST, rămâne foarte competitivă în zone precum temperaturi de operare și controlul fin al regimurilor de încălzire, în timp ce SUA avansează pe direcția fuziunii prin metode alternative, cum ar fi sistemele cu lasere de mare putere.
Diferențele dintre aceste abordări nu schimbă obiectivul comun: construirea unor experimente care pot reproduce condițiile necesare unui reactor comercial.
WEST joacă un rol strategic în această cursă, pentru că testele lui pe termen lung oferă date direct utile ITER, proiectul internațional considerat cel mai apropiat de demonstrarea unei fuziuni stabile care să producă mai multă energie decât consumă.
Cum funcționează fuziunea nucleară și de ce este mai puțin periculoasă?
Fuziunea nucleară reproduce procesul prin care Soarele produce energie: doua nuclee ușoare, de obicei izotopi ai hidrogenului, se unesc și formează un nucleu mai greu- Heliu, eliberând o cantitate uriașă de energie. Pentru ca această reacție să aibă loc, plasma trebuie încălzită la temperaturi de zeci de milioane de grade și menținută într-un câmp magnetic puternic, într-o stare extrem de dificil de controlat.
Fisiunea nucleară funcționează invers – un nucleu greu, precum uraniul, se fragmentează în nuclee mai mici eliberând energie și generând deșeuri radioactive de lungă durată. Fuziunea, în schimb, nu produce deșeuri periculoase pe termen lung, nu prezintă riscul topirii reactorului și folosește combustibili aproape nelimitați.
Campania WEST din noiembrie–decembrie verifică tocmai elementele care pot face această tehnologie realizabilă la scară industrială.