• 100.000 de jandarmi și polițiști vor ieși în noaptea dintre ani pe străzile din Franța
  • Măsura este impusă pentru a preveni petrecerile, adunările și vandalismul
  • Franța se află pe al cincilea loc în topul țărilor afectate de COVID-19

Sute de mii de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați pe străzile din toată Franța în noaptea dintre ani, în încercarea de a împiedica petrecerile, scrie BBC. Cele 100.000 de forțe de ordine mai au rolul de a preveni incendierea mașinilor, un obicei cunoscut pentru ultima zi din an.

Franța se află pe al cincilea loc în topul țărilor cu cele mai multe infecții de COVID-19 și are peste 64.000 de decese provocate de noul virus. La fel ca în alte țări, în Franța celebrarea noului an nu va mai avea aceeași anvergură.

Ministrul de interne Gérald Darmanin este cel care a dat ordinul pentru mobilizarea forțelor de ordine în centrele orașelor și în suburbii, de la ora 20, când încep restricțiile de circulație. Jumătate dintre metrourile pariziene vor fi închise în după-amiaza ultimei zile din an și se ia în considerare limitarea transportului public în toată țara.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În ciuda numărului mare de infectări, un purtător de cuvânt al Guvernului a declarat că nu este luată în considerare varianta unui lockdown la nivel local. Până în prezent, țara a trecut prin două carantine generale, iar barurile, restaurantele și atracțiile culturale rămân închise până în ianuarie.

Agenții francezi vor despărți grupurile mai mari de 10 persoane și vor face filtre de control pentru cei care încalcă restcțiile nocture. Nu vor mai fi mulțimi de oameni la focurile de artificii de pe Champs Elysées și toți francezii trebuie să stea acasă. Se permite totuși petrecerea nopții la un prieten sau la rude.

Englezii tocmai au intrat într-o perioadă și mai dură după anunțul făcut ieri de Boris Johnson. Cel puțin 20 de milioane de oameni trebuie să stea acasă în această noapte, dar și în Irlanda au fost interzise vizitele și s-au închis toate magazinele.

Germania este în lockdown până în 10 ianuarie. Nemții nu au de unde să cumpere nici artificii și ministrul sănătații, Jens Spahn, chiar a spus că va fi cel mai liniștit Revelion din istorie.

Numărătoarea inversă din Olanda se va face pe un stadion închis, iar Turcia începe anul cu 4 zile de carantină.

Puerta del Sol din Madrid nu va mai fi plină de turiști la miezul nopții și pentru prima dată în decurs de un secol, madrilenii vor face excepție și își vor mânca strugurii de Revelion acasă. Consolarea este că locuitorii Madridului se pot întoarce acasă la 1:30 în această noapte.