• Franţa şi Germania au semnalat, marţi, că se opun solicitărilor unor state din cadrul Uniunii Europene, printre care se numără România, privind prelungirea restricţiilor la importurile de cereale ucrainene.
  • Săptămâna trecută, cinci state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România şi Polonia, au cerut Comisiei Europene prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina.
  • Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, luni, că eventuala prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina este „inacceptabilă”.

Franţa şi Germania au semnalat, marţi, că se opun solicitărilor unor state din cadrul Uniunii Europene, printre care se numără România, privind prelungirea restricţiilor la importurile de cereale ucrainene, o iniţiativă catalogată ca fiind „inacceptabilă” de Administraţia de la Kiev.

Săptămâna trecută, cinci state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România şi Polonia, au cerut Comisiei Europene prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina. „Am semnat o declaraţie comună a cinci ţări – Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România – privind prelungirea embargoului asupra importurilor de cereale din Ucraina în statele noastre până la sfârşitul anului”, a afirmat miercurea trecută Robert Telus, ministrul polonez al Agriculturii, după o reuniune a miniştrilor Agriculturii desfăşurată la Varşovia. Măsurile, implementate pentru protejarea fermierilor locali, permit doar tranzitul cerealelor ucrainene prin ţările vecine cu Ucraina, importurile directe fiind restricţionate. Acordul privind restricţiile urmează să exipre pe 15 septembrie.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, luni, că eventuala prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina este „inacceptabilă”. „Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor de cereale pe cale terestră după 15 septembrie, când ar urma să expire actualele restricţii, este inacceptabilă”, a susţinut Volodimir Zelenski.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

Franţa şi Germania semnalează că susţin poziţia Ucrainei, nu pe cea a statelor central şi est-europene din Uniunea Europeană. „Nu pot exista măsuri unilaterale, nici aventuri individuale, doar printr-o acţiune colectivă vom face faţă provocărilor menite să destabilizeze piaţa”, a declarat marţi, cu ocazia unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles, ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, citat de cotidianul Le Monde.

Citește și: