- Franța a cerut în mod oficial Statelor Unite să prelungească termenul limită de 31 august, în ceea ce privesc evacuările din Afganistan.
- Ministrul francez de Externe spune că este necesară o perioadă suplimentară pentru a finaliza operaţiunile aflate în curs.
- Mişcarea talibanilor a avertizat, luni, că vor exista „consecinţe” dacă se depășește termenul limită de 31 august.
Franța vrea ca SUA să prelungească termenul limită stabilit pe 31 august, pentru retragerea și evacuarea din Afganistan, declară Jean-Yves Le Drian, ministrul francez al Afacerilor Externe. Le Drian mai menționează că, este destul de preocupat de termenul limită fixat de administrația Statelor Unite ale Americii.
Avioane militare franceze efectuează din baza aeriană 104 din Al-Dhafra, curse spre Afganistan, pentru evacuarea cetăţenilor francezi, dar și a cetăţenilor ţărilor aliate, precum şi a afganilor care au colaborat cu trupele occidentale.
„Suntem preocupaţi de termenul limită fixat de Statele Unite la 31 august”, a menționat Jean-Yves Le Drian, aflat în vizită în Baza aeriană 104 din Al-Dhafra, care este situată la 30 de kilometri de Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.
„Este necesară o perioadă suplimentară pentru a finaliza operaţiunile aflate în curs”, a subliniat Jean-Yves Le Drian, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Ouest-France.
Pe fondul criticilor internaţionale, Administraţia Joseph Biden a semnalat că există posibilitatea de a prelungi operaţiunile de evacuare din Afganistan după data de 31 august, când ar urma să fie retrase în totalitate trupele occidentale.
Mişcarea talibanilor a avertizat, luni, că vor exista „consecinţe”, inclusiv în privinţa acţiunilor de formare a unui nou guvern în Afganistan, dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare.