• România a dislocat peste 600 de militari în nordul Dobrogei.
  • Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad: Sistemele antiaeriene au fost activate.
  • Liderul cecen Ramzan Kadîrov este în stare critică. El ar fi în comă.

Pentru prima dată, un oficial român spune că sistemele antiaeriene au fost activate și armata este gata să folosească toată puterea militară pentru a apăra teritoriul românesc. Declarația a fost făcută de generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, locțiitorul Șefului Statului Major al Apărării, la un post de televiziune străin.

Ministerul Apărării Naționale a început să comunice mai mult despre incidentele din nordul Dobrogei, cu dronele rusești, dar generalul locotenent Gheorghiță Vlad vine cu trei elemente noi care nu s-au mai spus. Este vorba despre numărul exact de militari, 600, care sunt dislocați în nordul Dobrogei. Apoi, acesta a anunțat că sistemele antiaeriene au fost activate, ceea ce înseamnă că sunt gata de tragere. La final, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a spus că România își va folosi toată puterea militară ca să își apere teritoriul național.

„Militarii nu pot trage în afara poligonului, este clar că au nevoie de o decizie politică și, din păcate, aceasta nu a venit. Spre exemplu, în Polonia, când s-a trecut la activarea sistemelor antiaeriene, declarația a venit chiar de la președintele statului. La noi a făcut-o al doilea în Statul Major al Apărării, la un post de televiziune străină. De când a început această criză nu am văzut nicio conferință la nivelul administrației prezidențiale, guvernului sau Ministerului Apărării Naționale”, a explicat Florin Jipa, editor șef la Monitorul Apărării și Securității, la Aleph News.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE

Citește și