Guvernul Germaniei a cerut, luni, Uniunii Europene să renunţe la deciziile luate prin unanimitate în Consiliul UE, după ce unele ţări, în principal Ungaria, au blocat mai multe hotărâri în materie de politică externă.

Consiliul Uniunii Europene poate adopta doar în unanimitate unele decizii în materie de politică externă şi securitate, în cazul acordării unor drepturi suplimentare cetăţenilor europeni şi în domeniul finanţelor.

Germania cere Uniunii Europene ca deciziile în materie de politică externă să poată fi luate prin majoritate.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CÂT NE COSTĂ RECRUTAREA
RĂDUCANU SE RETRAGE DE LA ROLAND GARROS
CUM PREPARI O SALATĂ SĂNĂTOASĂ?
CREANGĂ TE INVITĂ LA EL ACASĂ
POȚI TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?

„Nu mai putem accepta să fim luaţi ostatici de cei care paralizează politica externă prin exercitarea veto-urilor. Cei care fac acest lucru se joacă, pe termen mai scurt sau mai lung, cu unitatea Europei. Eu o spun deschis: veto-ul trebuie să dispară, chiar dacă acest lucru înseamnă că putem ajunge în situaţii de minoritate”, a declarat luni Heiko Maas, ministrul german de Externe, conform cotidianului Le Figaro.

Anterior, Miguel Berger, secretar de stat în Ministerul german de Externe, a criticat Ungaria pentru blocarea emiterii unui comunicat al Uniunii Europene privind criza din Hong Kong.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri din cauza blocării unor decizii ale Uniunii Europene privind conflictul israelo-palestinian şi privind acorduri comerciale cu ţări din Africa, zona Pacificului şi Caraibe.