• Forţele de la frontierele Greciei sunt în alertă pentru a evita repetarea crizei migranţilor pe care ţara a experimentat-o în 2015.
  • În 2015, aproape un milion de persoane care fugeau de conflictele din Siria, Irak şi Afganistan au ajuns pe insulele elene.

Forţele de la frontierele Greciei sunt în alertă pentru a evita repetarea crizei migranţilor pe care ţara a experimentat-o în 2015, a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului.

Grecia se afla pe prima linie a crizei migraţiei europene în 2015, când aproape un milion de persoane care fugeau de conflictele din Siria, Irak şi Afganistan au ajuns pe insulele sale.

La fel ca alte state membre ale Uniunii Europene, Grecia este îngrijorată de faptul că evoluţiile din Afganistan ar putea declanşa o nouă criză şi cere o poziţie comună a UE în această privinţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Toate forţele sunt în alertă la frontiere, nu vom permite să retrăim scenele din 2015″, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yannis Economou, într-o conferinţă de presă.

Ministrul de externe al Greciei coordonează acţiuni pentru a aduce în ţară cetăţeni afgani care au lucrat cu forţele elene, a adăugat acesta.