O postare scrisă de Vali Bouligaraki a devenit virală pe Facebook, fiind preluată și de presa din Grecia.

„Ne uităm cu admirație la pompierii români.

Pompierii români au venit în Evia, cu motoarele și șenilele lor. Au amenajat un sediu independent (l-au construit peste noapte) cu sursa de alimentare, au ridicat drone, au cartografiat pârâurile și drumurile forestiere, au calculat vântul și au realizat scenarii de propagare a incendiilor, poartă uniforme cu interfoane în timp ce poliția noastră are radiouri, au desfășurat furtunuri de 60 de metri și iau apă din pârâurile infinite și din rezervoarele locale, le-au acoperit cu protecție la traversarea drumului, pentru a nu afecta traficul și ele să nu fie distruse, au ridicat dronele și i-au ghidat pe localnici să treacă prin cele mai bune locuri, au construit podețe și sunt organizați și disciplinați ca niște furnici.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC

Respect în România. Și spuneau unii că este o țară subdezvoltată”, a scris Vali Bouligaraki.

Postarea a strâns în mai puțin de 24 de ore peste 5.000 de likeuri, 3.700 de share-uri și sute de comentarii de apreciere.

Și publicații din Grecia au lăudat efortul pompierilor români.

„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. (…) Practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate”, scrie fimes.gr.

Premierul Greciei a mulțumit țărilor pentru ajutor

De asemenea, premierul Greciei a transmis pe Twitter un mesaj de mulțumire celor 22 de țări care au sărit în ajutor.

„În numele poporului grec, aș dori să îmi exprim recunoștința noastră sinceră față de toate țările care au trimis asistență și resurse pentru a ajuta la combaterea incendiilor. Vă mulțumim pentru că ați fost alături de Grecia în aceste momente dificile”, a scris Kyriakos Mitsotakis.