Anunțul făcut de reprezentanții sindicatelor din educație: De luni, peste 100 de mii de cadre didactice vor intra în grevă generală

La finalul negocierilor de la Palatul Victoria cu reprezentanții guvernului, incluzându-l și pe premierul Ciucă, reprezentanții sindicatelor din învățământ, Marian Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr, au susținut o conferință de presă, scrie BIZIDAY.

Aceștia au declarat că nu au reușit să ajungă la acord privind majorarea salariilor angajaților din învățământ. Astfel că, de luni, 22 mai, peste 100 de mii de cadre didactice vor intra în grevă generală.

Primele declarații

„Promisiunile sunt subțiri, și anume că în viitorul program de guvernare va fi abordată problema grilelor de salarizare.”

„E limpede că de luni va fi grevă generală. Mai avem întâlniri cu premierul luni.”

„Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest.”

„Mesajul este clar: Grevă generală din 22 mai, ora 8.”

„Dacă cineva își face iluzii că mâine se dezamorsează conflictul, se înșală. Au acționat târziu, nu au bune intenții.”

„Sunt peste 100 de mii de sindicaliști care intră în grevă de luni.”

„Premierul actual și premierul viitor susțin că în viitorul program de guvernare, educația va fi esențială. N-au vrut să-și asume grilele gândite în proiectul România Educată. N-au vrut să-și asume răspunderea ca salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie.”

Citește și

Elon Musk spune că George Soros „urăște umanitatea” și că îi amintește de Magneto, mutantul „X-Men”

FOTO. Suma pentru care s-a vândut o copie rară a unui album The Beatles

Johnny Depp a fost aplaudat timp de 7 minute pentru filmul de revenire „Jeanne du Barry” la Cannes

Exit mobile version