- Charles Michel, Viktor Orban, Alexander de Croo și Andrej Plenkovic discută cu Iohannis Agenda Strategică a UE.
- Agenda Strategică se stabilește la fiecare 5 ani, în preajma alegerilor UE.
- Ungaria preia de la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
Întâlnire importantă astăzi la Palatul Cotroceni. Președintele Iohannis primește mai mulți lideri UE ca să negocieze Agenda Strategică a Uniunii Europene. Iohannis îl primește pe Charles Michel, Președintele Consiliului European, care se află într-un adevărat turneu ca să stabilească prioritățile UE pentru următorii 5 ani. Numai că întâlnirile lui Michel sunt zonale, astfel că la Cotroceni vin și trei Premieri europeni: al Belgiei, al Ungariei – Viktor Orban și al Croației – recent intrată în spațiul Schengen.
În același timp, Președintele Iohannis este și candidat oficial și la postul de secretar general al NATO.
Prioritățile au fost fixate la Summit anul trecut. Liderii sunt aflați pe final de mandat iar Charles Michel intenționa să părăsească postul pentru a candidat în alegerile europarlamentare. S-a răzgândit pentru că altfel, Viktor Orban urma să devină Președinte în locul lui Charles Michel. Acest lucru nu ar fi fost acceptat de UE având în vedere poziția Ungariei din ultimul timp.
Președintele Klaus Iohannis este Președinte până în 21 decembrie, dar nu va mai conta foarte mult pentru că sunt devansate alegerile prezidențiale în septembrie.
Această Agendă este foarte importantă pentru că va trebui respectată de către toți Șefii de Stat pentru următorii cinci ani, reuniți în Consiliul European. Agenda va trebui respectată și votată în unanimitate. Există foarte multe probleme cu Ungaria în momentul de față, iar Agenda trebuie votată în unanimitate de către toate cele 27 de state, până în iunie când începe noua Comisie Europeană.
Liderii UE se pregătesc pentru viitorul Americii condusă de Trump, iar acest lucru va determina UE să ia singură decizii. Implicarea la nivel mondial este una dintre priorități, extinderea UE și îmbunătățirea procesului decizional.
Iohannis nu are foarte multe șanse la NATO, dar există posibilitatea ca el să dorească o funcție la nivel european.
Citește și