- Ion Cristoiu: Venirea minerilor la Bucureşti e o temă de mare răsunet a presei postdecembriste. În ianuarie 1990, în februarie 1990, în iunie 1990, în septembrie 1991 şi cît pe aci în februarie 1998, venirea minerilor a fost asociată cu pericolul faţă de ordinea de drept.
- Ion Cristoiu: Au fost însă şi veniri pozitive, ca să le zic aşa, veniri sărbătoreşti, care au dus la pupături între mineri şi putere şi nu la schimb de bîte şi gaze lacrimogene.
- Ion Cristoiu: Ca de exemplu, venirea unei delegaţii a minerilor la Bucureşti în ziua de 2 ianuarie 1946, după amiază, aducînd cu ea 300 de tone de cărbuni dăruiţi Guvernului dr. Petru Groza.
Venirea minerilor la Bucureşti e o temă de mare răsunet a presei postdecembriste. În ianuarie 1990, în februarie 1990, în iunie 1990, în septembrie 1991 şi cît pe aci în februarie 1998, venirea minerilor a fost asociată cu pericolul faţă de ordinea de drept. De aici transformarea sintagmei Venirea minerilor la Bucureşti într-o metaforă menită a desemna ceva în genul năvălirilor barbare. Au fost însă şi veniri pozitive, ca să le zic aşa, veniri sărbătoreşti, care au dus la pupături între mineri şi putere şi nu la schimb de bîte şi gaze lacrimogene. Ca de exemplu, venirea unei delegaţii a minerilor la Bucureşti în ziua de 2 ianuarie 1946, după amiază, aducînd cu ea 300 de tone de cărbuni dăruiţi Guvernului dr. Petru Groza.
Reportajul din Scînteia, publicat în ediţia din 4 ianuarie 1946 sub titlul Darul de Anul Nou al minerilor din Valea Jiului. 300 de tone de cărbune dăruiţi guvernului de muncitorii din mine, caută să surprindă o atmosferă sărbătorească:
„Delegaţii din numeroase întreprinderi, mulţi ceferişti au venit în grupuri compacte să facă fraţilor lor din Valea Jiului o primire cum se cuvine.
Mulţimea fremăta de nerăbdare, încordarea aşteptării îi cuprinsese pe toţi.
Sosirea tov. I. Gh. Maurer, subsecretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor, care reprezenta pe tov. Gh. Gheorghiu-Dej, şi a d-lui Bernachi, directorul general al C. F. R., prilejuieşte o caldă manifestaţie de simpatie pentru cel mai iubit ministru al poporului, tov. Gh. Gheorghiu-Dej şi pentru colaboratorii săi din fruntea Ministerului Comunicaţiilor.
Dar, iată, mult aşteptatul tren soseşte. Pe peron lumea se grupează, aşteptînd ca reprezentanţii eroicilor mineri să-şi facă apariţia. În mijlocul uralelor intră în gară trenul cu cele 300 tone de cărbuni, dăruiţi guvernului ţării de minerii din Valea Jiului, din raţia ce li se cuvine lor.
În uşa locomotivei apare un miner salutînd cu bucurie manifestaţia frăţească a tovarăşilor lor muncitori din Capitala ţării.
Din pieptul sutelor de muncitori ţîşneşte năvalnic, triumfător, Internaţionala, cîntecul muncitorimii de pretutindeni, imnul unirii în lupta pentru o viaţă omenească, întreaga gară răsună, toată lumea se opreşte, au ochii tuturora sa citeşte bucurie şi încredere.”
Deosebiri faţă de venirile din primi ani postdecembrişti:
– Minerii aduc cu ei 300 de tone de cărbuni şi nu bîte şi toporişti.
– Populaţia muncitoare din Bucureşti îi primeşte la gară cu urale şi aplauze.
– Primirea oficială are loc la Gară şi nu în Piaţa Victoriei.
Pe 3 ianuarie 1946, Delegaţia e primită de Petru Groza. Scînteia din 5 ianuarie 1946 publică un amplu reportaj sub titlul „O lampă care să lumineze drumul democraţiei.
„Darul făcut d-lui Prim-Ministru Dr. Petru Groza de către o delegaţie de mineri.”
Fotografia de grup reprodusă sub titlu are următoarea explicaţie:
„D. Prim-Ministru Dr. Petru Groza şi D. Constantinescu-Iaşi, ministrul Propagandei, în mijlocul delegaţiei de mineri.”
Despre ce lampă e vorba ne lămuresc fragmentele din articol:
„Au venit minerii la Bucureşti, în marele oraş ce înghite mulţi cărbuni, în oraşul unde se află guvernul care le-a venit efectiv în ajutor. Au venit să arate ţării întregi recunoştinţa lor pentru îmbunătăţirile pe care guvernul le-a adus pînă acum lor şi poporului, pentru toate eforturile pe care guvernul continuă să le facă spre a asigura un trai omenesc tuturor celor ce muncesc în această ţară.
Au venit 18 mineri cu un tren de 300 tone cărbuni ca să le dăruiască ţării. Trei sute tone strînse din raţia minerilor. O imensă cantitate de căldură, la care, cu eroică abnegaţie, minerii au renunţat pentru a o da şi altora care au nevoie de ea.
Dar, în afară de această căldură, muncitorii din fundul întunecos al pămîntului, au adus şi o rază simbolică de lumină, rază isvorîtă din sufletul lor plin de recunoştinţă şi speranţă, concretizată într’o lampă dăruită d-lui dr. Petru Groza, şeful guvernului, care, în fruntea primului guvern cu adevărat democratic al României, a înţeles să ia măsuri imediate şi palpabile pentru îmbunătăţirea soartei muncitorilor mineri. (….)
Tov. Mihai Mujic a predat apoi darul rostind cîteva cuvinte calde:
«Vă aduc, Domnule Prim-Ministru, salutul minerilor, meseriaşilor, funcţionarilor, intelectualilor şi tineretului din Valea Jiului şi vă asigurăm că vom sta ca un zid de granit în jurul guvernului ce-l prezidaţi pentru înfăptuirea unei Românii libere şi fericite.
Această lampă este primul cadou al minerilor din Valea Jiului, o lampă făcută de noi şi care simbolizează recunoştinţa noastră».
D. dr. Petru Groza a preluat apoi lampa care reprezintă un miner sculptat în bronz, o adevărată operă de artă. Un abajur roşu acoperă becul electric, iar pe piedestal o tăbliţă de metal cuprinde, în cuvinte simple, gîndul recunoscător al minerilor.
Domnia sa s-a întreţinut după aceea pe rînd cu fiecare delegat, interesîndu-se de situaţia lor, dîndu-le sfaturi pentru viitor şi explicîndu-le in linii generale situaţia politică actuală. Cuvintele d-sale pline de un optimism robust au însufleţit pe delegaţi, pe faţa cărora se citea iubirea lor faţă de Prim-Ministrul ţării, speranţele lor într’o viaţă mai buna şi hotărîrea lor de muncă şi luptă.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro