Ion Cristoiu: De ce era Cetăţeanul lui Caragiale Turmentat

• Ion Cristoiu: Scriitorul parlamentar îl provoacă pe Cetăţean să aleagă între două partide aproape identice, născute prin sciporizitate. Cetăţeanul era Turmentat pentru că ofertele aveau asemănări uluitoare, care-l turmentau şi nu pentru că o dăduse cînd cu bere, cînd cu vin.
• Ion Cristoiu: Faimosul Omul X din nu mai puţin faimosul film al lui Oliver Stone, JFK, Prouty susţine că acţiunile clandestine în timpul Războiului Rece au fost un adevărat al Treilea Război Mondial între americani şi ruşi, desfăşurat în aşa fel încît să nu se ajungă la o conflagraţie atomică.
• Ion Cristoiu: Prouty dezvăluie un fapt inedit: După 23 august 1944, OSS a ridicat toţi experţii în informaţii naziste, împreună cu dosarele lor despre Europa de Est şi ia plasat în lotul de 750 de prizonieri de război americani pentru a-i transporta cu trenul mai întîi, pînă la Instambul şi cu avionul, mai apoi, pînă la Cairo.

Cum iau naştere noi partide. Nu ştiu cum se face, dar întorcîndu-mă de la Complexul Comercial Băneasa, dînd în clocot de bucureşteni care se plimbă pe culoarele mărginite de magazine cu vînzătoare care-şi fac unghiile, ca şeici din Arabia Saudită pe Champ Elyssée, îmi vine în minte chestia cu Cetăţeanul Turmentat.

De fapt, nu mi-a venit aşa, întîmplător, ci în succesiunea gîndurilor despre ivirea unor noi partide din desprinderea unor nemulţumiţi dintr-un partid mai mare.

Şi deodată, mi-am amintit că şi Cetăţeanul Turmentat avea de ales între un partid – PNL – şi o dizidenţă din acest partid, un fel de PNLAT, ţinînd cont că avocatul Caţavencu era sprijinit de „dăscălime”. Scriitorul parlamentar îl provoacă pe Cetăţean să aleagă între două partide aproape identice, născute prin sciporizitate.

Cetăţeanul era Turmentat pentru că ofertele aveau asemănări uluitoare, care-l turmentau şi nu pentru că o dăduse cînd cu bere, cînd cu vin.

*

Din nou despre Capitularea necondiţionată. În Propagandă şi război, cartea consacrată de Mioara Anton bătăliei propagandistice în care s-a angajat România antonesciană concomitent cu angajarea în Războiul Sfînt, găsesc noi argumente împotriva imbecilităţii numite „capitulare necondiţionată” impusă de americani englezilor pentru a-i linişti pe ruşi în privinţa unei păci separate cu Germania.

Autoarea îl citează pe Daniel Lener cu al său Psychological warfore agains Germany, The MIT Press, Cambridge, 1971, pentru a dovedi lovitura dată de teza americană propagandei aliate:

„Capitularea necondiţionată a adus mai multe deserviciu propagandei aliate. Germanii au fost sceptici în a se încrede în promisiunile anglo-saxonilor, fapt întărit de Goebbels, care a reamintit în fiecare zi consecinţele cele 14 puncte”.

*

Faimosul Om X. Colonelul L. Fletcher Prouty, fost şef al Operaţiunilor speciale de la Pentagon, între 1955 şi 1964, s-a ocupat pe larg în cartea sa JFK, apărută în 1992, de operaţiunile clandestine ale CIA în Grecia, Vietnam, Laos şi, evident, Cuba.

Faimosul Omul X din nu mai puţin faimosul film al lui Oliver Stone, JFK, Prouty susţine că acţiunile clandestine în timpul Războiului Rece au fost un adevărat al Treilea Război Mondial între americani şi ruşi, desfăşurat în aşa fel încît să nu se ajungă la o conflagraţie atomică.

Potrivit cărţii sale cu un an înainte de încheierea celui de-al doilea Război Mondia, SUA au pregătit terenul pentru răsturnarea spectaculoasă a Alianţelor. Pe măsură ce se prefigura înfrîngerea Germaniei şi a Japoniei, America recruta foşti agenţi nazişti implementaţi în URSS şi în Est pentru a-i folosi ca membri ai OSS mai întîi şi membrii ai CIA mai apoi în confruntarea mondială cu Moscova.

Pe lîngă exemplu deja cunoscut, al transformării celui mai temut general al lui Hitler, Reinhard Gehlen, în ofiţer al Armatei terestre a SUA (prin hotărîre a chiar Congresului American), Prouty dezvăluie un fapt inedit:

După 23 august 1944, OSS a ridicat toţi experţii în informaţii naziste, împreună cu dosarele lor despre Europa de Est şi ia plasat în lotul de 750 de prizonieri de război americani pentru a-i transporta cu trenul mai întîi, pînă la Instambul şi cu avionul, mai apoi, pînă la Cairo.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro