- Ion Cristoiu: Afişînd parşivul zîmbet FSN-ist, cel îmbrăcat de Ion Iliescu în timp ce aducea minerii să-i ciomăgească adversarii din presă şi din politică, Victor Ponta şi membrii Famigliei sale le administrau ghionturi mortale liderilor liberali.
- Ion Cristoiu: Ajunşi în Opoziţie, liberalii par mai confuzi ca niciodată. Sub conducerea lui Crin Antonescu, ei fac greşeala, enorma greşeală de a ţinti, mai departe, electoratul USL. Acest electorat e însă electoratul PSD. Care nu poate fi cucerit de PNL.
- Ion Cristoiu: Ar fi momentul ca PNL să pornească la cucerirea electoratului care n-a ieşit la vot, scîrbit atît de PSD, cît şi de PDL. Pentru aceasta, PNL trebuie să scape din strînsoarea criminală a PSD.
Ca de obicei, pe ultima sută de metri în chestiunea eseului despre Giovanni Giustiniani, mă loveşte lăcomia de a avea cît mai multe surse. Neîndoielnic, din toată scrierea nu voi putea publica decît jumătate, dacă nu un sfert. Voi lăsa deoparte, presat de timp, multă materie, zicîndu-mi că la un moment dat voi lucra la un studiu mai amplu. Faţă de alte întreprinderi de acest gen, în cazul de faţă am deja structura materialului, mai ales că o formă am scris-o. Trebuie să adaug, de exemplu, partea cu Aşteptarea unui ajutor din partea Occidentului şi partea cu Zidurile, pentru a fi înţeles rolul semnificativ al lui Giovanni Giustiniani, mercenarul din Genova. Pentru asaltul meu final asupra eseului recitesc lucrarea de căpătîi Căderea Constantinopolului de Steven Runciman. Nota introductivă din punct de vedere biografic, scrisă, probabil, de Alexandru Elian, semnalează „stilul său narativ captivant, atipic pentru un cercetător”. Tot nota invocă viziunea lui Runciman despre scrisul dedicat Istoriei:
„În viziunea sa, istoria este ca o poveste în care nu interpretarea evenimentului este cel mai important lucru, ci sentimentele, trăirile personajelor, gravitatea întîmplărilor.”
Cred că regăsesc aici teza mult dragă mie – pentru că e a mea – a Istoriei – marele prozator. Nu ştiu de ce nota îl prezintă pe Runciman ca moştenitor al metodei practicate de istoricii secolelor anterioare. Mie mi se pare înscris în formidabila şcoală a istoricilor britanici de azi, din care face parte şi Antony Beevor, şcoala concentrării asupra vieţii din desfăşurarea unui eveniment. Fără a deveni telenovelă, Istoria concurează romanul prin creionarea atmosferei şi personajelor. Iată un pasaj edificator şi în plan cinematografic, reamintindu-mi că pînă acum nu s-a făcut o superproducţie despre Căderea Constantinopolului. Runciman îl surprinde pe Împărat, plecînd de la memoriile lui Phrantzes, la miezul nopţii, cu o oră înaintea asaltului final, precedat de o tăcere de moarte în tabăra otomană, suit pe Zid pentru a vedea pînă departe pentru ultima oară lumea din jurul Bizanţului:
„Seara, târziu, împăratul însuşi a mers călare pe calul său arăbesc la catedrala cea mare şi s-a împăcat cu Dumnezeu. S-a reîntors apoi, prin uliţele întunecate, la palatul său de la Blacherne şi i-a chemat pe servitorii săi. Şi lor, ca şi sfetnicilor, le-a cerut iertare pentru orice răutate le va fi făcut şi şi-a luat rămas-bun de la ei. Era aproape de miezul nopţii, când a încălecat din nou şi a pornit – însoţit de credinciosul său Phrantzes – de-a lungul zidurilor dinspre uscat, să vadă dacă toate erau la locul lor şi dacă porţile zidului dinlăuntru fuseseră închise. În drumul lor înapoi, spre Blacherne, împăratul a descălecat în apropiere de Poarta Caligariană şi l-a luat pe Phrantzes, ca să urce împreună într-un turn, aşezat în unghiul cel mai înaintat al zidurilor de la Blacherne, de unde puteau zări prin întuneric două drumuri: cel care trece prin Mesoteichion, la stânga, şi, la dreapta lor, drumul care coboară spre Cornul de Aur. Dedesubtul lor se puteau auzi zgomote, fiindcă duşmanul îşi aducea tunurile peste şanţul pe care-l umpluse. Forfota începuse odată cu apusul soarelui, aşa i-au spus santinelele. În zare se puteau vedea lumini licărind, cînd vasele turceşti străbăteau Cornul de Aur. Phrantzes a vegheat alături de stăpânul său vreme de un ceas. Apoi Constantin s-a despărţit de el şi nu s-au mai întîlnit niciodată. Bătălia stătea să înceapă.”
*
Scriam în 17 martie 2014: Politica PSD faţă de PNL: Asasinarea prin strîngerea în braţe!
O sindrofie a PSD din această dimineaţă i-a dat lui Victor Ponta prilejul de a dezvălui politica Famigliei sale faţă de PNL: Asasinarea prin strîngerea în braţe!
Liderul PSD a declarat că, după 25 mai 2014, USL se va reface. Un lucru asemănător l-a zis şi Liviu Dragnea. Nu e noutate.
Politica asta a fost desfăşurată şi-n perioada de aruncare a PNL de la Guvernare. Victor Ponta şi membrii Famigliei sale s-au întrecut în a le zîmbi dulceag liderilor PNL.
Afişînd parşivul zîmbet FSN-ist, cel îmbrăcat de Ion Iliescu în timp ce aducea minerii să-i ciomăgească adversarii din presă şi din politică, Victor Ponta şi membrii Famigliei sale le administrau ghionturi mortale liderilor liberali.
Şmecheria asta a avut succes.
Punînînd la lucru maşina de făcut vînturi mediatice PSD-iste – Antena 3 şi România Tv – Victor Ponta şi membrii Famigliei sale au reuşit să lase impresia unui PNL care pleacă de la guvernare nu pentru că i se dau bocanci în gură, ci pentru că liderul PNL, Crin Antonescu, sacrifică interesele partidului pe altarul propriilor interese.
Va reuşi din nou politica iliescistă a sugrumării prin îmbrăţişare? Mai mult ca sigur, da.
Ajunşi în Opoziţie, Liberalii par mai confuzi ca niciodată. Sub conducerea lui Crin Antonescu, ei fac greşeala, enorma greşeală de a ţinti, mai departe, electoratul USL. Acest electorat e însă electoratul PSD. Care nu poate fi cucerit de PNL.
Ar fi momentul ca PNL să pornească la cucerirea electoratului care n-a ieşit la vot, scîrbit atît de PSD, cît şi de PDL. Pentru aceasta, PNL trebuie să scape din strînsoarea criminală a PSD.
Cum ? Foarte simplu. Cum se scapă din strînsoarea banditului care vrea să te jefuiască: Dîndu-i cîteva lovituri menite a-l năuci şi, prin asta, făcute să-i slăbească îmbrăţişarea.
PNL ar trebui să-i administreze lui Victor Ponta cîteva lovituri straşnice. Am serioase îndoieli că PNL mai e capabil să tresară în vreun gest radical.
*
Alte titluri din 17 martie 2014:
Un scut pentru plagiatori: ÎCCJ
Tăcerea contracost a Presei în chestiunea Deciziei ÎCCJ privind Plagiatul lui Ponta
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro