- Ion Cristoiu: Mosfilm, compania care şi-a păstrat emblema din anii sovietici – Muncitorul şi Ţărăncuţa, Ciocanul şi Secera, dovedind încă o dată un surprinzător pragmatism rusesc – a scos filmul Tigrul alb pe 3 mai 2012, în ajunul Zilei Victoriei asupra Germaniei.
- Ion Cristoiu: Filmul ne transmite Mesajul că Rusia nu aparţine Europei sau, mai bine zis, că Europa nu consideră Rusia ca aparţinînd Europei. E aceasta credinţa Europei în chestiunea Rusiei? Greu de răspuns.
- Ion Cristoiu: Ce cred ruşii despre cum e văzută ţara lor de către Europa, mai ales de către Europa Occidentală? Ruşii cred că ţara lor e văzută de Europa, de Occident, în general, ca un Duşman misterios care trebuie învins o dată şi-odată. Din această convingere a ruşilor s-a ivit şi a crescut atingînd proporţii Politica lui Vladimir Putin, venită după rătăcirile Rusiei din perioada Boris Elţîn.
Mosfilm, compania care şi-a păstrat emblema din anii sovietici – Muncitorul şi Ţărăncuţa, Ciocanul şi Secera, dovedind încă o dată un surprinzător pragmatism rusesc – a scos filmul Tigrul alb pe 3 mai 2012, în ajunul Zilei Victoriei asupra Germaniei.
Regizorul Karen Şahnarazov i-a zis peliculei „Un film mistico-fantastic de război”.
Criticii străini susţin că e vorba de transpunerea temei Moby-Dick – Balena Albă – în decorul Marii conflagraţii mondiale.
A costat 11 milioane de dolari.
Fiind un film despre al Al Doilea Război Mondial, filmările cu tehnică de luptă s-au făcut pe platourile Mosfilm, companie care deţine cea mai bună recuzită din lume în materie de Marele Război.
Rusia a propus filmul pentru Oscarul din 2013, capitolul Cel mai bun film străin.
Ca să mă exprim în termenii folosiţi de un clăpăug la Bacalaureat, acţiunea filmului se petrece un timp în hotarele Operaţiunii ruseşti Bagration, desfăşurată între 22 iunie 1944 şi 24 august 1944, şi se încheie cu Cucerirea Berlinului, prin Capitularea din 2 mai 1945.
Filmul se deschide cu o secvenţă de după o bătălie soldată cu retragerea nemţilor. Ruşii îşi strîng morţii. Un soldat mai în vîrstă îi spune unuia mai tînăr:
„Stai să-i aduc şi picioarele”.
Alţi doi ruşi s-au oprit în marginea unei tranşee.
Are loc următorul dialog:
„– Uită-te! Ce-i asta? Parcă uniforma nu-i nemţească. Trebuie să fie români sau italieni.
– Sînt unguri. Unguri… Maghiari.
– Toţi sînt morţi!
– N-au rămas întregi deloc.”
Pe lîngă morţi şi răniţi, ruşii îşi strîng şi tancurile de pe cîmpul de luptă. Un tanchist venit să mişte din loc un tanc lovit de nemţi iese prin turela deschisă zicînd celor din jur:
„– Nu i se desprind mîinile conducătorului!”
Ceilalţi se uită prin deschizătura tancului. Înăuntru se vede mecanicul, negru de carbonizat ce e, stînd cu mîinile încleştate pe manete. Cînd ceilalţi se uită la el, deschide ochii.
Din Real se plonjează direct în Fantastic
Avem aici un prim moment dintr-o serie care face pelicula operă de artă.
Din Real se trece în chip rusesc, adică, firesc, în Fantastic.
Procedeul se întîlneşte la Gogol şi la urmaşul acestuia Mihail Bulgakov.
În Maestrul şi Margareta, romanul celebru al lui Mihail Bulgakov Diavolul îşi face apariţia sub întruchiparea lui Wolland în atmosfera realistă, meschină chiar a părculeţului Patriarşie Prudî din Moscova.
Şi în Tigrul alb, elementul fantastic – un tanchist ars tot care continuă să conducă tancul – se iveşte în plin plan realist.
Tanchistul e pus pe foaia de cort şi dus la postul de prim ajutor. Medicul şi sora nu-i dau mai mult de două ore de trăit:
Are arsuri de 90%.
Cu toate acestea, tanchistul se însănătoseşte în chip miraculos. Suferă însă de o amnezie aparte. Nu-şi aminteşte nimic în afara ultimelor secvenţe. Nici numele, nici familia, nici locul.
Cei de la spital îl botează Ivan Ivanovici Naidionov. Naidionov adică Găsitul, pentru c-a fost găsit în tanc, Ivan Ivanovici, pentru că Ivan e un nume rusesc tipic. La Comisia de după spital e trimis pe front, în linia întîi şi nu scos din Serviciul militar, deoarece e tanchist, iar Ordinul lui Stalin e clar:
De tanchişti e nevoie pe front.
Următoarea secvenţă marchează o nouă trecere firească din real în fantastic.
O garnitură cu tanchişti şi tancuri noi s-a oprit într-o gară.
Pe o altă garnitură sînt tancuri ruseşti scoase din luptă de inamic.
Secvenţa îl surprinde pe Ivan Naidionov urcat pe o platformă care transportă un tanc distrus.
Doi ofiţeri se apropie de platformă, curioşi să afle ce face acolo soldatul.
Tanchistul le spune, după ce coboară, cu un glas monoton, tipic relatării exacte, că tancul de pe platformă a fost distrus de un Panzer:
„El mi-a povestit.
L-a ars Tigrul alb care m-a ars şi pe mine”, adaugă Ivan.
Unul dintre ofiţeri, mai mare în grad, se întreabă cum de trimit pe front astfel de nebuni.
Celălalt îi spune însă respectuos că el a auzit de Tigrul Alb:
„Se zice c-ar fi un fel de fantomă”.
Introdus astfel în ţesătura realului, tancul fantastic devine personajul principal al filmului.
Existenţa tancului legendar e confirmată de preocupările celor din conducerea Armatei Roşii.
Maiorul Aleksei Alekseievici Fedotov, adjunctul şefului de la Contrainformaţiile Armatei conduse de generalul Mikhail Efremovici Smirnov, Departamentul care se ocupă de interogarea prizonierilor, e surprins în următoarea secvenţă întrebînd un ofiţer neamţ, prin translator, despre Tigrul alb. Prizonierul dezvăluie ce i-ar fi zis un alt neamţ.
Şi anume că în Bătălia de la Bobruisk, tancurile nemţeşti au fost atacate de tancurile ruseşti:
„Erau peste 20.
Părea că o să măture totul în calea lor.
Dar a apărut în flanc un tanc, Tigrul, vopsit în alb. A început să nimicească tancurile ruseşti, unul cîte unul. I-au trebuit cam 10 minute ca să distrugă acele tancuri. După care a dispărut.”
„Nu aveţi cum să distrugeţi acest Diavol alb” – conchide ofiţerul.
– De ce? întreabă maiorul de la Contrainformaţii.
„Pentru că e triumful spiritului german” – răspunde ofiţerul neamţ.
Bătălia de la Bobruisk a avut loc în realitate.
Ea a făcut parte dintre Bătăliile care marchează Operaţiunea Bagration, declanşată în 22 iunie 1944. S-a desfăşurat între 23-28 iunie 1944 şi s-a încheiat prin zdrobirea nemţilor.
La Bobruisk a luptat, ca ofiţer de Artilerie, şi Alexandr Soljeniţîn.
Mareşalul Gheorghi Jukov i-a Legenda în serios
Anchetarea ofiţerului german de către adjunctul Contrainformaţii al Armatei trimite la împlîntarea fantasticului în real.
Pentru eşaloanele superioare ale Armatei Roşii, Tigrul Alb există şi constituie o preocupare de prim rang.
Cea mai bună dovadă e abordarea chestiunii la o şedinţă condusă de însuşi mareşalul Gheorghi Jukov, trimisul Stavka pentru operaţiunea Bagration, care a cuprins şi ofensiva Lvov-Sandomir, dar şi ofensiva Iaşi-Chişinău.
La şedinţă se recunoaşte că Tigrul alb a ras batalioane întregi de tancuri ruseşti. A apărut prima dată în mlaştinile Pripet. Toţi tancurile Tigru s-au împotmolit în mlaştină, dar el nu.
Apare în spate, loveşte şi dispare.
Luînd în serios existenţa Tigrului Alb, Gheorghi Jukov ordonă crearea unui Tanc rusesc special, bazat pe T-34, care să-l vîneze pe cel german şi formarea unui echipaj care să-l vîneze.
De alegerea echipajului şi vînarea Tigrului Alb se va ocupa însuşi maiorul Fedotov.
Discuţia dintre Fedotov şi Ivan Naidionov, recomandat drept cel mai bun tanchist al Armatei, aduce noi amănunte despre Tigrul alb.
Ivan Naidionov are o pricină personală cu tancul legendar. I-a distrus tot batalionul. Potrivit spuselor sale, Tigrul alb e un tanc mort, fără echipaj. Un tanc căruia nu-i este frică. Nu ratează ţinta.
Ivan Naidionov e un personaj fabulos.
Maiorul Fedotov îl surprinde închinîndu-se unui Dumnezeu al tancurilor.
Potrivit lui Ivan, acest Dumnezeu stă în nori, pe tronul său, în combinezon de tanchist, cu cască de tanchist.
În jurul lui se văd tancurile distruse în luptă.
Dumnezeul tancurilor are un T-34.
Cînd intră în el, pe Pămînt începe să tune şi să fulgere.
Tot Ivan Naidionov pretinde că stă de vorbă cu tancurile. Doar el le aude. Tancurile îi spun cum să se ferească de tancurile duşmane.
Echipajul mai cuprinde şi un servant şi un ochitor.
Cei mai buni din Armată. În film, cei doi sînt astfel prezentaţi încît să fie oameni normali prin raportare la anormalul Ivan. Ochitorul umblă după muieri, iar servantul bea de stinge. Ivan nu bea, nu mănîncă, în afara unei coji de pîine, e obsedat de Tigrul alb.
Se pune la cale un fel de capcană împotriva Tigrului Alb, despre care Ivan Naidionov e convins că pîndeşte în Pădurea Kornilovka, din apropiere.
Într-adevăr, Tigrul alb apare din Pădure, pe muzică de Wagner, distruge Tancul capcană şi loveşte tancul lui Ivan (fără să-l distrugă însă), după care dispare.
Generalul Smirnov îi raportează lui Jukov că Tancul a dispărut, lîngă Pădurea Kornilovka, terminată în mlaştină.
Deşi Tigrul dispare în pădure, Ivan e convins că o să apară.
Aşteaptă declanşarea ofensivei.
Şi, într-adevăr, cînd se declanşează ofensiva pentru trecerea Berezinei, deşi toţi erau convinşi că Tigrul alb s-a scufundat în mlaştini, Tancul legendar apare.
Cum el reuşeşte să facă prăpăd printre tancurile ruseşti, ofensiva e oprită.
Ivan Naidionov pleacă în căutarea Tigrului Alb, îl găseşte la capătul unui sat rusesc pustiit şi angajează un duel ca-n westernuri.
Cînd să-i dea lovitura fatală, servantul îi spune că li s-a înţepenit tunul.
Ivan iese din tanc şi trage în Tigrul alb cu pistolul, pînă i se termină gloanţele.
Următoarea secvenţă se petrece în adăpostul generalului Mikhail Efemovici Smirnov, după trecerea Vistulei.
Maiorul Fedotov îi spune că Tigrul alb a dispărut.
La obiecţiile generalului că-n tanc sînt oameni, Fedotov îi răspunde că e un tanc fără echipaj.
Venind vorba de Ivan, care aude glasul tancurilor, generalul îl întreabă pe interlocutor cum de n-a auzit Ivan tancul său vorbind înainte de a fi ars.
Maiorul Fedotov răspunde avansînd un simbol al filmului:
Ivan Naidionov e un rus care a ars aproape complet şi, cînd şi-a revenit, a fost un alt om.
Rusul – ne sugerează filmul – a ars în cel de-al Doilea Război Mondial şi a devenit un alt om.
La simbol trimite şi Tancul, Maşinărie nemţească fără suflet, în confruntare cu Ivan, rusul, care are suflet.
Finalul filmului aduce în prim-plan simbolul.
După secvenţe magistrale cu Capitularea, cu coloanele de prizonieri nemţi duşi între puşti ruseşti printre ruinele Berlinului, cu soldaţi ruşi stînd pe margine şi uitîndu-se, îl vedem pe Fedotov, promovat între timp colonel, luînd-o cu maşina printre ruine şi ajungînd undeva la marginea oraşului.
Aici e un tanc sovietic.
În el, se aude bocănind Ivan Naidionov.
Tancul simbolic o să apară!
Tanchistul iese, chemat de colonel, îi cere o ţigară şi în timp ce amîndoi fumează are loc următorul dialog emblematic:
„Ivan: – Am reparat un cablu.
– Colonelul Fedotov: – Văd că eşti echipat complet de luptă.
– Da, să trăiţi! Chiar şi mai mult. Am încărcat încă paisprezece.
– Unde e echipajul?
– Unde să fie? Ştiţi unde. Am învins”.
Colonelul simte nevoia să-l avertizeze pe Ivan:
„– Războiul s-a terminat, Naidionov.
Auzi, Ivan?
Războiul s-a terminat. Gata!”
Răspunsul lui Ivan Naidionov:
„Pînă cînd nu-l ard, războiul nu se va termina, tovarăşe colonel”.
Colonelul intervine:
„Nu mai este.
După bătălia de la Vistula, nu mai este.”
E interesant că Tigrul alb dispare în clipa cînd ruşii trec frontierea Rusiei şi ajung în Polonia.
Simbolul e limpede:
E un Duşman care atacă Rusia şi nu unul care se războieşte cu Rusia în afara teritoriului naţional.
Răspunsul lui Ivan:
„– El aşteaptă… Aşteaptă. O să aştepte 20 de ani, 50 de ani, chiar şi o sută de ani… Şi o să apară.
Trebuie să fie distrus.
Ştiţi bine că acest lucru trebuie făcut.”
Se aude muzica lui Wagner.
Ivan dispare în tanc.
Cînd să se urce în maşină, Colonelul, unul dintre cei care cred în
Tigrul alb, întoarce capul şi, în marginea păduricii, vede schiţîndu-se dintr-un fum alb, dintre cele scoase de un blindat în mers, Tancul fantomă.
Finalul vine să întărească simbolul.
Aflat la reşedinţa sa de la Berghof, Hitler se confesează.
E de fapt fantoma lui Hitler.
Hitler începe prin a mărturisi că ştie ce se va întîmpla de acum încolo, după Capitularea necondiţionată:
„Biata Germanie!
Şi noi, eu şi Germania, vom fi în faţa lumii nişte monştri”.
„Dar – ţine Hitler să pună lucrurile la punct – noi am avut curajul să punem în aplicare ceea ce visa Europa”.
Ceea ce au înfăptuit el şi Germania – susţine Hitler – sînt visele europenilor, vise pe care aceştia n-au avut curajul să-l spună public.
Primul îl vizează pe evrei.
Al doilea, Rusia:
„Toată viaţa lor s-au temut de acea ţară întunecată şi sumbră, din Est, de acel centaur gigant, sălbatic şi străin Europei – Rusia!”
Prin urmare – încheie Hitler din film – atît în chestiunea evreilor cît şi în cea a Rusiei, el şi Germania au spus:
„Haide să rezolvăm aceste două probleme.
Să le rezolvăm o dată pentru totdeauna.
Am conceput noi, oare ceva nou?
Nu!
Noi doar am lămurit problemele pe care întreaga Europă le voia clare!”
Secvenţa cu tanchistul încărcat de simboluri (se numeşte Ivan, nume tipic rusesc, a ars în Războiul cu nemţii şi a devenit un alt om) ar lăsa impresia unui film artistic (excepţional, zic eu!) pus sub semnul unui simbol:
Rusia trebuie să fie vigilentă tot timpul, pentru că Germania poate fi un pericol pentru ea.
Ceva în genul propagandei sovietice, de pe vremuri – Pericolul revenirii Nazismului în RFG!
Finalul modifică radical Mesajul filmului:
Rusia de azi trebuie să fie vigilentă nu numai faţă de Germania, ci şi faţă de întreaga Europă, ba chiar şi faţă de întreaga lume.
S-a discutat mult în Rusia dacă Imperiul de la Răsărit aparţine sau nu Europei.
Filmul ne transmite Mesajul că Rusia nu aparţine Europei sau, mai bine zis, că Europa nu consideră Rusia ca aparţinînd Europei.
E aceasta credinţa Europei în chestiunea Rusiei?
Greu de răspuns.
Mai uşor de răspuns e la întrebarea:
Ce cred ruşii despre cum e văzută ţara lor de către Europa, mai ales de către Europa Occidentală?
Filmul, finanţat de Ministerul Culturii al Federaţiei Ruse, propus de Rusia să reprezinte ţara la Premiile Oscar, dă un răspuns:
Ruşii cred că ţara lor e văzută de Europa, de Occident, în general, ca un Duşman misterios care trebuie învins o dată şi-odată.
Din această convingere a ruşilor s-a ivit şi a crescut atingînd proporţii Politica lui Vladimir Putin, venită după rătăcirile Rusiei din perioada Boris Elţîn.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro