Joe Biden îi cere lui Benjamin Netanyahu să reducă semnificativ operaţiunile militare

Mesajul transmis de Joe Biden lui Vladimir Putin: „SUA nu se mai supune Rusiei” Sursa Foto: Profimedia

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, i-a cerut premierului în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, să reducă semnificativ începând de miercuri bombardamentele asupra teritoriului Fâşia Gaza, în perspectiva unui eventual armistiţiu cu grupurile islamiste palestiniene.

Preşedintele Biden a vorbit astăzi cu premierul Benjamin Netanyahu. Cei doi lideri au avut o discuţie detaliată despre situaţia evenimentelor din Fâşia Gaza, despre progresele Israelului în distrugerea capabilităţilor mişcării Hamas şi ale altor elemente teroriste, precum şi despre eforturile diplomatice aflate în curs prin intermediul guvernelor regionale şi al Statelor Unite“, anunţă Preşedinţia SUA într-un comunicat.

„Preşedintele SUA i-a transmis premierului israelian că aşteaptă o reducere semnificativă a confruntărilor astăzi, în sensul obţinerii unui armistiţiu“, precizează Casa Albă.

Statele Unite au îndemnat în mai multe rânduri Israelul şi grupurile islamiste palestiniene să înceteze confruntările militare. Administraţia de la Washington a avut zeci de contacte cu oficiali din Orientul Mijlociu, în eforturile de ajungere la un armistiţiu între Israel şi organizaţiile islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic. În urmă cu câteva zile, Joseph Biden a vorbit şi cu Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, cerându-i să intervină pentru facilitarea negocierilor pentru un armistiţiu. Eforturile diplomatice sunt facilitate şi de Qatar, Egipt, Iordania şi Rusia.

Premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat, miercuri, că armata israeliană va continua operaţiunile în Fâşia Gaza până la atingerea obiectivelor, deşi, conform unor surse, Guvernul israelian analizează o propunere de armistiţiu.

CITEȘTE ȘI Josep Borrell cere încetarea imediată a confruntărilor dintre Israel şi grupurile din Fâşia Gaza

De la începerea confruntărilor militare, pe 10 mai, peste 3.750 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, unde bilanţul este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania.

În Fâşia Gaza, bilanţul bombardamentelor israeliene este de cel puţin 219 morţi şi peste 1.550 de răniţi.