Joe Biden și alți politicieni din SUA se vor vaccina în public, pentru a da un exemplu americanilor

Știm că în primăvară, liderii politici din toată lumea au ieșit în public cu măști, ca să dea un exemplu pentru restul oamenilor. Acum, din același motiv, politicienii vor să se vaccineze în public. În Statele Unite, jumătate din populație e sceptică, așa că asemenea dovezi de încredere sunt foarte importante. Și să nu uităm, vorbim de țara cu cele mai multe cazuri și decese din cauza COVID-19.

Doctorul Fauci mi-a recomandat să mă vaccinez mai repede. O să fac asta public”, a spus președintele ales al SUA, Joe Biden.

Sunt nerăbdător să primesc vaccinul în următoarele zile. Voi face asta fără ezitare”, a declarat Mike Pence, vicepreședintele SUA.

Mitch McConnell, șeful republicanilor din Senat: „Ca supraviețuitor al poliomielitei, sunt un mare susținător al vaccinării”.

Donald Trump e un caz special, așa cum a fost în mai multe ocazii pe perioada pandemiei. Președintele american a făcut COVID acum două luni, așa că are imunitate. De asemenea, cocteilul de anticorpi de la Regeneron primit la internare încă îl protejează.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe spune că Donald Trump e dispus să se vaccineze, dar vrea ca prioritate să aibă persoanele vulnerabile.

„Președintele vrea să dea un mesaj paralel, anume că rezidenții din cămine și că lucrătorii din linia întâi sunt cei mai importanți. Vrea să dea un exemplu”, a afirmat și Kayleigh McEnany, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Exit mobile version