- Judecătoarea Dana Gârbovan a vorbit despre serviciile secrete la Marius Tucă Show
- Dana Gârbovan: Cine ne dă garanţia că nu mai există ofiţeri acoperiţi şi colaboratori?
- Dana Gârbovan: Suntem incapabili să rezolvăm o problemă spinoasă
Dana Gârbovan a discutat, marţi seară, la Marius Tucă Show şi despre problema serviciilor secrete.
În prezent, nimeni nu poate oferi garanţia că nu mai există ofiţeri sub acoperire sau colaboratori ai serviciilor secrete în Justiţie, spune judecătoarea.
După desfiinţarea Serviciului de Informaţii si Protecţie Anticorupţie în 2006, problema s-a mutat la SRI. Subiectul, deşi extrem de mediatizat, a rămas în continuare nesoluţionat, mai spune Dana Gârbovan.
Dana Gârbovan: „Suntem incapabili, la nivel de instituţii, să rezolvăm o problemă spinoasă, aceea a serviciilor de informaţii, indiferent de ce tip de informaţii vorbim. Am avut, în 2005, acea hotărâre a CSAT-ului, despre care spunea fostul preşedinte că a transformat corupţia într-o problemă de securitate naţională, s-au dat puteri largi SRI-ului pentru a combate, a forma echipele mixte. Practic, acolo a fost izvorul protocoalelor. În 2018, au fost introduse în lege o serie de garanţii pentru a proteja judecătorii şi procurorii de aceste influenţe”
Dana Gârbovan spune că s-au manifestat în două planuri.
Primul – potenţiala prezenţă a ofiţerilor acoperiţi, a colaboratorilor, în rândul judecătorilor şi informatorilor judecătorilor (iar aceasta este o realitate pe care o spusese Monica Macovei, în 2004, când a impus obligativitatea fiecărui judecător de a declara că nu e ofiţei acoperit) – a spus, apropo de SIPA, o parte din informaţii sunt adunate cu ajutorul ofiţerilor acoperiţi din Justiţie.