• Pentru 2024 sunt anunțate alegeri naționale în ţări în care locuieşte peste jumătate din populația planetei.
  • Vor fi alegeri pentru președinte în SUA, cea mai puternică democrație din lume, iar în Uniunea Europeană cetățenii vor vota un nou Parlament European.
  • Cristian Hostiuc: „De rezultatul alegerilor din Statele Unite depinde ce se întâmplă în Ucraina

Pentru 2024 sunt anunțate alegeri naționale în ţări în care locuieşte peste jumătate din populația planetei.
Vor fi alegeri pentru președinte în SUA, cea mai puternică democrație din lume, iar în Uniunea Europeană cetățenii vor vota un nou Parlament European. Avem alegeri și în Occident, chiar și la noi acasă dar mai presus de toate, vor fi alegeri și-n țările aflate în război.

Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar, spune că 2024 va fi un an de fierbere în toate părțile, pentru că de rezultatul alegerilor din Statele Unite depinde ce se întâmplă și în Ucraina, cu războiul din Ucraina.

„Rezultatul europarlamentar va arăta un trend la nivelul Uniunii Europene și la nivelul Europei dacă extrema dreaptă câștigă sau nu teren. Votul, mai ales votul tinerei generații va fi o temă de discuție pe tot parcursul acestui an. Dar cel mai importante alegeri sunt cele din Statele Unite, pentru că sunt doi președinți extrem de bătrân, Trump și Biden. Trump ar avea o primă șansă în acest moment dacă va candida, dacă va fi lăsat să candideze, iar opțiunea lui, care opțiunea lui exprimată în precedentul mandat a fost de a o neimplicare a Statelor Unite în principalele conflicte ale lumii”, spune Cristian Hostiuc. 

Recomandări

A.I.-UL DUPĂ MOARTE DEVINE AFACERE
AURORA BOREALĂ, VIZIBILĂ ÎN ROMÂNIA
CÂT TE COSTĂ CAFEAUA
TAYLOR SWIFT FACE RAVAGII LA PARIS
O FURTUNĂ SOLARĂ AMENINȚĂ PĂMÂNTUL
CUM TE ÎMBRACI PRIMĂVARA ASTA

Citește și