• Capitala Ucrainei a intrat într-un nou lockdown weekend-ul acesta
  • Virusul a omorât în Ucraina aproape 30.000 de oameni, de la începutul pandemiei
  • Bucureştiul a intrat în lockdown la un număr mai mic de cazuri, decât al Kievului 

Kievul intră din nou în lockdown. Este primul weekend de când au intrat în vigoare noile reguli. Decizia vine în tandem cu potenţiala prelungire a restricţiilor şi în Bucureşti. 

Elena Soloviova, o rezidentă a Kievului, îţi spune de ce nu vede utilitatea impunerii de noi măsuri. 

„Nu va exista o scădere a persoanelor infectate. Se vor infecta la fel ca înainte, deoarece se vor întâlni în continuare în zone închise, case, apartamente sau parcuri”, a spusn Elena Soloviova.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dacă punem cap la cap situaţia Ucrainei cu cea a României, putem spune că stăm mai bine ca ei. Ieri am avut 6.096 de cazuri, în timp ce vecinii din nord au avut 15.292. 

În ciuda acestui lucru, Kievul abia acum închide cinemaurile, teatrele şi interiorul restaurantelor. Patronul unei cafelenele de acolo nu se declară surprins de decizie. 

Da, este mai scumpă întreţinerea şi avem costuri suplimentare, dar scopul unui patron este să adopte un model de afaceri care să obţină profit în orice condiţii”, a afirmat Roman Nabozhniak, patronul unei cafenele.