• Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, acuzat că l-a ucis pe ursul Arthur, a fost un subiect dezbătut intens în presa internațională.
  • „Regele urșilor din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein, spun două ONG-uri“, titrează Le Figaro.
  • The Washington Post: „România investighează cazul unui urs ucis de prințul austriac“.

Vestea că Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein l-a ucis pe ursul Arthur a făcut înconjurul lumii. Mari publicații din Europa, printre care Der Spiegel (Germania), Euronews (canal paneuropean), Krone (Austria) sau Blick (Elveția), dar și The Washington Post și The Telegraph au tratat subiectul.

Le Figaro: „Regele urșilor din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein, spun două ONG-uri“.

Regele urșilor din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein, spun două ONG-uri“, titrează Le Figaro. Cotidianul a tratat pe larg scandalul izbucnit în România:

„«Cel mai mare» dintre urșii bruni din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein în timpul unei partide de vânătoare, a transmis două ONG-uri, miercuri, 5 mai. La rândul său, garda de mediu a deschis o anchetă.

Recomandări

JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...

«Arthur avea 17 ani și era cel mai mare urs văzut în România și probabil în Uniunea Europeană», a scris Gabriel Păun, președintele asociației Agent Green, într-un comunicat, referindu-se la mărturia unui pădurar din regiunea Covasna (centru). Vânătoarea de urși este interzisă în România, dar prințului Emanuel, care locuiește în Austria, unde familia sa deține un castel, i s-a acordat o derogare pentru a ucide o femelă suspectată că a atacat mai multe ferme anul trecut, potrivit acestui ONG și al organizației austriece pentru drepturile animalelor VGT.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a confirmat în mass-media locală eliberarea unei autorizații, fără a da numele beneficiarului.

Prințul a ucis, în martie, «un mascul care locuia în inima pădurii și nu se apropiase niciodată de locuințele din jur», asigură Gabriel Păun, susținându-si afirmatiile cu un document de la o asociație locală de vânători pe numele «Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein».

Citește și: Prima reacție a prințului acuzat că l-a ucis pe Arthur, cel mai mare urs brun din Europa.

Punctajul ursului a fost de 593 puncte dintr-un maxim de 600, adică «un record». «Este evident că prințul nu a venit să rezolve o problemă care îi afectează pe săteni, ci să omoare un urs și să ia cel mai mare trofeu pe care să-l atârne de perete», a reacționat, indignat, activistul.

 Autoritățile nu au confirmat identitatea vânătorului. «Știam că o femela urma să fie ucisă, dar am găsit un mascul», de unde decizia de a efectua verificări, a explicat Octavian Bercean, șeful poliției de mediu, care suspectează un «braconaj». La rândul său, Casa regală din Liechtenstein nu a dorit să comenteze «o problemă privată și personală, despre care nu cunoaște contextul», subliniind totodată atașamentul său și «respectul pentru natură».

România găzduiește aproximativ 6.000 de urși bruni, cea mai mare populație de plantigrazi din Europa și a înregistrat o creștere a conflictelor în ultimii ani din cauza prezenței lor, care este considerată invazivă. În timp ce o parte a populației și aleșilor solicită ridicarea interdicției de vânătoare, activiștii de mediu pledează pentru punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătățire a coabitării dintre oameni și animale în zonele rurale“.