- Madridul intră în lockdown.
- Guvernul regional a decis sa interzică accesul în și din regiune.
- Traficul în afara Madridului este interzis în perioada 4-10 decembrie.
Administrația a ajuns să ia această măsură în speranța că va reuși să oprească răspândirea coronavirusului înainte de Crăciun.
Ar putea fi o mișcare bună, având în vedere că în ultimele două luni a reușit să reducă la jumătate rata îmbolnăvirilor.
Agenții di Madrid vor interzice traficul în afara regiunii în perioada 4-10 decembrie, cu scopul de a stopa răspândirea virusului.
Se dorește evitarea întrunirilor de familie, atât de îndrăgite de spanioli, dar care produc peste 30% dintre îmbolnăvirile cu COVID-19.
De altfel, comunitatea din Madrid a demarat o nouă campanie, pe TikTok, adresată celor care nu respectă regulile sanitare și apelează la sentimentul de culpă, prin mesaje foarte puternice.
Cum se vor desfășura alegerile pentru românii din regiune
Carantina regiunii se va suprapune cu zilele de 5 si 6 decembrie, când românii sunt chemați la vot.
Cu toate astea, nu vor avea probleme cei care vor dori să voteze. Însă cei care locuiesc în regiunile limitrofe precum Guadalajara, Cuenca sau Toledo nu vor putea să intre în Madrid, dar vor putea să voteze la secțiile care se vor înființa în aceste provincii.