• În țară au fost distribuite mai puține doze decât cele anunțate în cifrele oficiale
  • CNCAV spune că responsabilitatea privind numărul de vaccinuri făcute e a spitalelor
  • Preşedintele Klaus Iohannis spunea că 80% dintre cadrele medicale din România vor să se vaccineze

Campania de vaccinare ar fi trebuit să fie cea mai bună veste pentru noul an. Să ne dea tuturor putere să mergem mai departe. Dar campania se desfășoară cu frâna de mână trasă.

Din cele 10.000 de doze iniţiale, care de fapt erau 9.750, responsabilii au zis că 4.500 sunt programate la 10 spitale. Au trimis însă doar 3.035. Apoi, au mai venit încă 144.000 de doze, iar dintre acestea cele mai multe sunt încă la rece.

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID spune că responsabilitatea privind numărul de vaccinuri făcute e a spitalelor. Ele fac solicitarea, anunţă cu o zi înainte DSP-urile şi mai apoi centrele de stocare.

De aici, în funcţie de solicitări, se scot dozele din congelatoare şi sunt trimise către DSP-uri sau centrele de vaccinare din spitale.

Acelaşi comitet parcă le şi bate obrazul celor care s-au programat şi apoi nu au mai făcut vaccinul. Vina e a tuturor şi parcă a nimănui. Să fi fost liberele de Anul Nou sau teama faţă de vaccin care i-a făcut pe medici să se răzgândească?

Pe 3 decembrie, Preşedintele Klaus Iohannis spunea că 80% dintre cadrele medicale din România vor să se vaccineze.

Klaus Iohannis, Preşedintele României: „Sunt foarte bucuros să vă spun că am aflat chiar astăzi, în discuţie, că deja intenţia de vaccinare este la un grad foarte mare. Se pare că deja persoanele informate din zona medicală doresc în proporţie de peste 80% să se vaccineze.”

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA


Dar sunt exemple clare care îţi arată că procentul s-ar putea să fie tocmai invers. În Neamţ, doar unul din 5 medici vor să fie imunizaţi.

Fiecare spital în interiorul căruia se află organizat un astfel de centru îşi stabileşte necesarul de vaccinuri pentru trei zile, în baza programărilor efectuate. DSP-urile centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare la care sunt arondate.

Precizăm că, din punctul de vedere al CNCAV, o eventuală amânare, fără motive medicale, a persoanelor care s-au programat, deci care şi-au exprimat clar intenţia de vaccinare şi au făcut un efort considerabil în acest sens, reprezintă o abordare care necesită remediere imediată, potrivit atribuţiilor şi responsabilităţilor fiecărei instituţii implicate”, este precizat în comunicatul CNCAV