Sari la continut
Government

Mai sunt tancurile arme decisive sau au devenit ţinte pentru drone? Generalul John Deedrick explică de ce blindatele nu pot fi scoase din ecuaţia războiului

Image
  • John Deedrick: „Nu aş renunţa încă la tancuri”.
  • John Deedrick: „Dronele sunt excelente. Ele fac parte din soluţie, dar nu cred că trebuie să renunţăm la celelalte modalităţi de a deplasa oameni şi echipamente pe câmpul de luptă”.
  • John Deedrick: „Marea problemă este cum le protejezi”.
  • John Deedrick: „Cred că vrei să ai cât mai multe instrumente posibil la dispoziţie”.

Războiul din Ucraina a relansat dezbaterea privind viitorul tancurilor, în condiţiile în care dronele pot identifica şi lovi vehiculele blindate, iar senzorii şi sistemele de supraveghere reduc posibilităţile de ascundere. Generalul-locotenent în retragere John Deedrick susţine că blindatele îşi păstrează rolul, însă protecţia, dispersarea şi integrarea cu sistemele fără pilot devin esenţiale.

Imaginile de pe frontul din Ucraina, în care dronele urmăresc vehicule blindate şi contribuie la lovirea acestora, au alimentat dezbaterea privind oportunitatea continuării investiţiilor în tancuri şi vehicule de luptă ale infanteriei, unele opinii susţinând că armatele viitorului ar trebui să se bazeze mai mult pe sisteme fără pilot şi mai puţin pe platforme grele, costisitoare şi vulnerabile în faţa atacurilor moderne. Totuşi, concluzia potrivit căreia tancurile ar fi devenit inutile riscă să confunde vulnerabilitatea unei platforme cu dispariţia rolului operaţional pe care aceasta îl îndeplineşte, mai ales într-un război în care cucerirea şi menţinerea terenului continuă să necesite forţe capabile să se deplaseze, să protejeze infanteria şi să concentreze puterea de foc.

Generalul-locotenent în retragere John Deedrick, care a comandat forţe americane în mai multe teatre de operaţii şi urmăreşte evoluţiile războiului din Ucraina, consideră că soluţia nu este eliminarea unor categorii de armament în favoarea altora, ci construirea unei combinaţii de capabilităţi adaptate misiunii şi ameninţărilor. „Cred că vrei să ai cât mai multe instrumente posibil la dispoziţie”, afirmă generalul, explicând că schimbarea caracterului războiului nu a însemnat niciodată abandonarea automată a tuturor mijloacelor militare care au devenit vulnerabile în faţa unei tehnologii noi.

Declaraţiile au fost făcute în emisiunea Cine te apără, de la Aleph News, difuzată în fiecare joi, de la ora 22.00.

Tancul nu dispare, dar nu mai poate lupta după regulile trecutului

Istoria militară arată că introducerea unei tehnologii noi determină transformări tactice şi doctrinare, însă, rareori produce dispariţia imediată a tuturor mijloacelor de luptă existente. Deedrick aminteşte că, atunci când tancurile au apărut în Primul Război Mondial, armatele încă utilizau concepţii tactice formate într-o perioadă în care războiul de tranşee domina câmpul de luptă, iar dezvoltările industriale şi doctrinare din perioada interbelică au contribuit ulterior la apariţia unor forme de război mecanizat mult diferite de cele întâlnite în conflictul anterior.

„Dronele sunt excelente. Ele fac parte din soluţie, dar nu cred că trebuie să renunţăm la celelalte modalităţi de a deplasa oameni şi echipamente pe câmpul de luptă”, subliniază generalul american.

Argumentul său porneşte de la o distincţie fundamentală între distrugerea unei platforme şi îndeplinirea unei misiuni militare: o dronă poate identifica o ţintă, poate transmite coordonate şi poate contribui la neutralizarea unui vehicul, dar nu poate înlocui, în toate circumstanţele, capacitatea unei unităţi mecanizate de a înainta, de a sprijini infanteria şi de a exercita control asupra unei zone cucerite. În funcţie de configuraţia sa şi de condiţiile operaţionale, un tanc poate furniza protecţie, mobilitate şi putere de foc directă, caracteristici care rămân relevante inclusiv într-un mediu saturat de senzori şi sisteme fără pilot.

Deedrick afirmă explicit că nu ar elimina încă tancurile din planurile de înzestrare, deoarece acestea pot continua să se deplaseze rapid şi să aducă o putere de foc considerabilă pe câmpul de luptă. Problema decisivă nu este, aşadar, simpla existenţă a blindatelor, ci modul în care acestea sunt protejate şi întrebuinţate într-un mediu în care deplasarea şi emisiile lor pot fi observate şi exploatate de adversar.

Vulnerabilitatea blindatelor: semnătura, concentrarea şi expunerea

Tancurile moderne au o semnătură fizică şi termică importantă, iar deplasarea lor poate fi detectată printr-o combinaţie de senzori, observatori, drone de recunoaştere şi alte mijloace de supraveghere. În consecinţă, concentrarea unor formaţiuni blindate într-o zonă restrânsă, fără protecţie adecvată şi fără o planificare atentă a deplasării, poate crea oportunităţi pentru adversar, care poate folosi informaţiile obţinute pentru a coordona focul de artilerie sau atacurile cu drone.

„Marea problemă este cum le protejezi”, explică Deedrick, referindu-se la tancuri şi la necesitatea dezvoltării unor sisteme care să le permită să supravieţuiască şi să manevreze într-un mediu operaţional tot mai transparent.

Protecţia nu trebuie înţeleasă exclusiv ca o creştere a grosimii blindajului, deoarece masa suplimentară poate afecta mobilitatea, consumul logistic şi capacitatea de a traversa anumite tipuri de teren. Generalul consideră că industria poate găsi soluţii pentru realizarea unor sisteme de protecţie adecvate, dar insistă că problema trebuie abordată în raport cu mobilitatea şi manevrabilitatea de care vehiculele au nevoie pentru a-şi îndeplini misiunile.

În plus, supravieţuirea unei formaţiuni nu depinde doar de caracteristicile tehnice ale fiecărui vehicul, ci şi de felul în care sunt distribuite forţele, de protecţia asigurată de celelalte componente ale dispozitivului şi de capacitatea de a limita informaţiile pe care adversarul le poate obţine despre propria desfăşurare.

Combinaţia dintre blindate, drone şi infanterie poate face diferenţa

Una dintre lecţiile războiului din Ucraina este că mijloacele fără pilot pot contribui atât la identificarea ameninţărilor care pun în pericol vehiculele blindate, cât şi la extinderea capacităţii acestora de a observa şi lovi adversarul. Integrarea dronelor în structurile mecanizate poate îmbunătăţi recunoaşterea, poate reduce incertitudinea înaintea deplasării şi poate oferi comandanţilor informaţii suplimentare despre teren şi despre poziţiile inamice, cu condiţia ca sistemele să fie conectate la un circuit funcţional de comandă şi control.

Această integrare nu elimină nevoia de infanterie, deoarece ocuparea şi menţinerea terenului presupun prezenţa unor militari care pot identifica situaţii complexe, pot acţiona în spaţii greu accesibile vehiculelor şi pot răspunde unor schimbări pe care un sistem automatizat nu le poate interpreta întotdeauna corect. Tocmai de aceea, Deedrick insistă asupra faptului că dronele trebuie privite ca o componentă a unei soluţii mai ample, în care sistemele robotizate şi cele fără pilot pregătesc sau sprijină manevra, fără a elimina automat necesitatea forţelor terestre.

„Trebuie să începem să analizăm lucrurile cu mult mai multă curiozitate intelectuală: cum pot obţine aceleaşi efecte folosind sisteme de la distanţă, sisteme fără pilot şi robotică, pentru ca apoi să continui cu manevra?”, afirmă generalul.

Această abordare presupune abandonarea ideii că o singură categorie de armament poate rezolva toate problemele de pe câmpul de luptă şi înlocuirea ei cu o concepţie operaţională în care fiecare mijloc îndeplineşte rolul pentru care este cel mai potrivit. Dronele pot contribui la supraveghere şi la atac, artileria poate asigura foc indirect, blindatele pot furniza protecţie şi foc direct, iar infanteria poate exploata rezultatele obţinute pentru a ocupa terenul şi a menţine controlul asupra acestuia.

Dispersarea forţelor şi protecţia electronică, noile condiţii ale manevrei

Un alt element important este dispersarea capabilităţilor, astfel încât adversarul să nu poată identifica şi neutraliza cu uşurinţă o concentrare prea mare de forţe într-o singură zonă. Deedrick consideră că armatele trebuie să regândească modul în care generează efecte de masă, deoarece concentrarea fizică a unor formaţiuni poate deveni riscantă atunci când supravegherea aeriană şi senzorii permit detectarea rapidă a mişcărilor.

În locul concentrării convenţionale, comandanţii pot fi nevoiţi să distribuie mijloacele în spaţiu, păstrând însă capacitatea de a sincroniza efectele acestora la momentul potrivit. O asemenea abordare necesită comunicaţii reziliente, informaţii actualizate, coordonare între arme şi capacitatea de a menţine ritmul operaţiilor chiar şi atunci când adversarul încearcă să perturbe sistemele electronice.

În aceste condiţii, modernizarea tancurilor nu poate fi separată de dezvoltarea sistemelor de protecţie împotriva dronelor, de războiul electronic, de senzorii de avertizare şi de instruirea echipajelor pentru a opera într-un mediu în care expunerea poate atrage rapid un atac. Un blindat performant, dar insuficient protejat şi integrat într-o structură rigidă, poate deveni vulnerabil, în timp ce o formaţiune care combină manevra, recunoaşterea şi protecţia are şanse mai bune să-şi păstreze capacitatea de luptă.

 Viitorul aparţine armelor integrate, nu unei singure arme

Dezbaterea privind viitorul tancurilor nu ar trebui redusă la o alegere între blindate şi drone, pentru că cele două categorii răspund unor nevoi diferite şi pot deveni mai eficiente atunci când sunt integrate într-un concept operaţional coerent. Într-un război în care supravegherea permanentă şi atacurile de precizie pot penaliza orice greşeală de dispunere, avantajul nu mai rezultă doar din caracteristicile unei platforme, ci şi din modul în care aceasta este protejată, susţinută şi coordonată cu restul forţelor.

Poziţia lui John Deedrick este clară: „Nu aş renunţa încă la tancuri”.

Pentru armatele NATO, inclusiv pentru cele care îşi planifică înzestrarea pe termen lung, provocarea este să evite atât dependenţa excesivă de platformele tradiţionale, cât şi tentaţia de a considera că o tehnologie nouă poate înlocui toate celelalte capabilităţi. Lecţia războiului din Ucraina este că tancurile îşi pot păstra rolul, dar numai într-o armată care ştie să le protejeze, să le integreze şi să le folosească în combinaţie cu instrumentele tehnologice ale războiului modern.

Etichete: Aleph News, apărare, armata SUA, blindate, Cine te apără, drone militare, infanterie, John Deedrick, nato, razboi electronic, război modern, războiul din Ucraina, sisteme fără pilot, strategie militară, tancuri, tehnologie militară, vehicule blindate