- Ciolacu susține că 2024 este anul când România va încheia și negocierile pentru aderarea terestră la Schengen.
- Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria.
- Decizia Consiliului UE prevede o serie de măsuri privind întărirea controlului la frontiere și combaterea migrației ilegale, precum și aplicarea Regulamentului Dublin.
La 22 de ani de la primul demers, premierul Ciolacu anunță că România intră în Schengen, din martie 2024, doar maritim și aerian. Există riscul ca aderarea terestră, cea mai importantă componentă, să fie amânată la nesfârșit, avertizează Opoziția. Ciolacu susține că 2024 este anul când România va încheia și negocierile pentru aderarea terestră la Schengen.
„Am promis, am făcut! Acum este oficial: din martie, se ridică granițele aeriene și maritime și vom putea emite vize Schengen. După 13 ani de eșecuri și umilințe, acest Guvern a pornit un proces care de astăzi este ireversibil. Anul viitor vom continua eforturile pentru a închide definitiv acest proces!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria. În conformitate cu Decizia Consiliului UE, acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024. De asemenea, potrivit Deciziei Consiliului UE, în cursul anului 2024, Consiliul va depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor la frontiera terestră. Decizia Consiliului UE prevede o serie de măsuri privind întărirea controlului la frontiere și combaterea migrației ilegale, precum și aplicarea Regulamentului Dublin.
„Intrarea României în spațiul Schengen s-a formalizat printr-o decizie adoptată în unanimitate de toate statele membre UE. Prin intrarea pe calea aeriană, maritimă și consulară, România devine parte din mecanismele tehnice Schengen. Se face un pas important înainte, considerat de mulți imposibil după dezastrul înregistrat anul trecut și eșecul tuturor guvernelor din ultimii 13 ani. Începând din martie 2024, cetățenii români, turiștii și oamenii de afaceri care vor veni în România vor putea circula liber folosind aeroporturile din țară, mărfurile care sunt transportate pe cale maritimă sau aeriană vor ajunge fără controale suplimentare la destinație, iar țara noastră va emite vize Schengen”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
Mesajul Robertei Metsola
Congratulations to the people of Romania and Bulgaria for joining the Schengen area with the lifting of maritime and air border controls.
It was a long time coming. It makes our Union stronger and our people safer.
Europe unites. 🇪🇺🇹🇩🇧🇬— Roberta Metsola (@EP_President) December 30, 2023
Mesajul lui Charles Michel
Congratulations to Romania and Bulgaria on the extension of #Schengen for maritime and air transport passengers.
A long awaited step for Romanian and Bulgarian citizens to enjoy easier freedom of movement with the perspective of land transport to come. https://t.co/yDIdARSEOm— Charles Michel (@CharlesMichel) December 30, 2023
Mesajul Biroului German de Externe
Congratulations, #Bulgaria!
Congratulations, #Romania!
Today, Europe 🇪🇺 is coming closer together. The internal border controls at the air & sea borders with 🇧🇬 & 🇷🇴 will soon be lifted under #Schengen. The land borders should quickly follow; we continue to work for that.— GermanForeignOffice (@GermanyDiplo) December 30, 2023
Citește și