Medicii români, lipsiți de instructaj în caz de incendiu. „În patru ani am avut un singur exercițiu”

„Poate credem că medicii sunt bine instruiți și știu exact ce trebuie să facă în caz de incendiu. Nici vorbă! Nu cred că a pus fiecare mâna pe un asemenea exctinctor, nu cred că a stins sau l-a desfăcut. Ştim cum arată, dar să îl desfaci, să vezi exact ce se întâmplă nu cred că a făcut, pentru că asta înseamnă costuri să arunci 10-20 de extinctoare nu cred că este prevăzut asta”, a delarat medicul Ionuț Nistor.

Medicul a lucrat și în Australia. Acolo e cu totul altfel. „Am fost, am locuit un an de zile în Australia şi am lucrat la Spitalul de Urgenţă din Sydney, din Australia. Într-un an de zile am avut două simulări de incendiu majore, în care tot personalul a trebuit să elibereze spitalul cu alarmă prin sistemul audio al spitalului”, a mai precizat acesta.

Pe hârtie, însă, totul arată bine, spune Ionuț Nistor. „Nu ştiu foarte clar, dar e clar că toate acele fişe erau la zi. Nu ştiu exact procedura, dar la hârtii suntem foarte buni”, a completat medicul nefrolog.

Pe Facebook încep să se înmulțească mărturiile cadrelor sanitare despre inexistența instructajului pentru incendii.

„Am fost instruit o singură dată și o dată la câteva luni, semnăm o fișă de instruire PSI, fără să fim, de fapt, reinstruiți. În patru ani am avut un singur exercițiu”, a declarat un cadru medical de la Spitalul Victor Babeș din București care a dorit să rămână sub anonimat.

Exit mobile version