- Ministrul a mai spus că nu crede că se va depăşi pragul critic.
- Reprezentanții speră ca după atingerea vârfului, în următoarea lună, numărul de cazuri să înceapă să scadă.
- Ministrul a mai spus că înainte de 2020 nu exista această lege, Legea 136, care a fost adoptată de Parlament în 2020 şi prin declararea epidemiei practic ar intra în vigoare şi restricţii.
Emiterea unui ordin de ministru pentru declararea epidemiei de gripă ar însemna noi restricţii, astfel că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că va emite o instrucţiune care se va referi la o stare de alertă epidemică.
Ministrul Alexandru Rafila a spus că România este în a treia săptămână epidemică, dar nu va fi declarată epidemie.
„Legea 95 îmi permite să adopt o instrucţiune privind o stare de alertă epidemică pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situaţie – există o lege adoptată în timpul pandemiei, legea 136 – în care să avem restricţii. Aţi văzut că abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfăşurării normale a activităţii economice şi sociale, să menţinem şcolile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină şi izolare. Emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situaţie. Prefer să adoptăm, pentru că nu e o situaţie dramatică, este o situaţie fără precedent în această perioadă. Aţi văzut, însă, că în urmă cu 5 sau 10 ani, în luna februarie aveam mai multe cazuri viroze, am avut şi 170.000 de cazuri de viroze pe săptămână. Este doar mai devreme”, a spus ministrul Sănătăţii.
Ministrul a mai spus că înainte de 2020 nu exista această lege, Legea 136, care a fost adoptată de Parlament în 2020 şi prin declararea epidemiei practic ar intra în vigoare şi restricţii.
„Eu sunt un om echilibrat şi încerc să găsesc cele mai bune soluţii pentru protejarea sănătăţii publice, dar nu vreau să ne întoarcem în niciun fel la alte discuţii legate de carantină şi izolare, pe care să le ia autorităţile în cazul în care Ministerul Sănătăţii emite un astfel de ordin. Situaţia a fost mult mai bună în timpul pandemiei atunci când am făcut recomandări. Aderenţa populaţiei a fost mult mai bună decât în perioada de restricţii care a generat şi foarte multă tensiune în societate. Prefer partener în populaţie, nu situaţii care să ducă la tensionarea situaţiei în general, mai ales că este şi un context economic complicat”, a mai spus Rafila.
Ministrul a mai spus că nu crede că se va depăşi pragul critic şi speră ca după atingerea vârfului, în următoarea lună, numărul de cazuri să înceapă să scadă.