- Trei bărbați deghizați au ocupat biroul doctorului șef al spitalului din Omsk, unde era internat Navalnîi
- Aceștia au refuzat să spună cine sunt, însă familia politicianului spune că i-a recunoscut imediat, erau membri ai serviciilor de securitate ruse
- Navalnîi este urmărit de FSB din 2017, în acel an Ren TV, televiziune co-deținută de confidentul lui Putin, a difuzat un documentar
În timp ce Aleksei Navalnîi lupta pentru viața sa într-un spital din Omsk, după ce ar fi fost otrăvit săptămâna trecută, trei bărbați deghizați au ocupat biroul doctorului șef, transmite Financial Times. Uitându-se în gol, sub un portret al lui Vladimir Putin într-un lan de grâu, bărbații au vorbit puțin, dar au refuzat să spună cine sunt.
Îmbrăcămintea lor ciudată și comportamentul dubios, le părea cunoscut familiei lui Navalnîi, care i-au recunoscut imediat ca membri ai serviciilor de securitate ruse.
“Părea foarte amuzant să vezi acești oameni cu aspect dur și bine construiți care de obicei poartă aceste genți bărbătești”, a declarat directorul fundației anticorupție FBK, Ivan Zhdanov.
Supravegherea omniprezentă al lui Navalnîi, care se afla în Siberia, este una dintre investigațiile FBK publicate pe Youtube în care arată modul în care politicianul rămâne a fi un ghimpe pentru Kremlin.
Navalnîi a fost închis de 13 ori pentru organizarea protestelor anti-Putin, iar anul trecut acesta s-a plâns la Financial Times într-un interviu în care spune că el și familia sa au fost urmăriți în permanență de serviciile de securitate din Rusia.
„Se întâmplă de ceva timp, este o rutină și nu îi acordăm atenție. Niște imbecili care stau tot timpul lângă tine, iar cu toate astea nu încetezi să-ți trăiești viața”, a declarat el.
„Știm că ascultă constant conversațiile noastre, știm că pun camere ascunse, știm că preiau imagini de pe camerele de securitate din zonele prin care am fost”, adaugă Zhdanov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat reporterilor că operațiunile de supraveghere au fost „prerogativa serviciilor secrete” și „nu ar trebuie aprobate” de către administrația lui Putin.
Navalnîi este urmărit de FSB din 2017, când politicianul a început să călătorească prin Rusia, în încercarea de a-l contesta pe Putin ca președinte.
În acel an, Ren-TV, un canal a cărui companie-mamă ar fi fost co-deținută de confidentul apropiat al lui Putin, Yuri Kovalchuk, a difuzat un documentar care îl acuza pe Navalnîi că a primit plăți secrete de la „oligarhii fugari”. În reportaj au fost difuzate imagini de pe camerele de supraveghere în care apare Navalnîi în vacanță cu familia sa, apeluri telefonice interceptate, mesaje text și e-mailuri.
Dmitry Belousov, fost jurnalist Ren TV, care a solicitat azil în Olanda, a declarat pentru Financial Times că el crede că serviciile secrete au transmis materialele înregistrate pentru a-l discredita pe Nvalnîi și alți activiști.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre