Nicolae Ciucă a convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru a rezolva problemele fermierilor și transportatorilor

Presedintele Senatului, Nicolae Ciuca, participa la o conferinta de presa privind proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom si Romgaz, fiind prezentat ca cel mai mare proiect de gaze naturale din zona romaneasca a Marii Negre, la Palatul Victoria, in Bucuresti, joi, 22 iunie 2023. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Președintele Senatului Nicolae Ciucă a convocat Senatul în sesiune extraordinară, luni, pentru aprobarea ordonanțelor adoptate de Guvern la sfârșitul acestei săptămâni.

Sesiunea extraordinară a fost convocată pentru declanșarea procedurii legislative de aprobare a ordonanțelor de urgență adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară, referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice.

După ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri. Cele două ordonanțe fac parte din revendicările formulate de fermierii și transportatorii care au protestat în ultimele zile.

Potrivit programului postat pe site-ul Senatului, şedinţa Biroului Permanent al acestui for va avea loc de la ora 10:00. Aceasta va fi urmată de şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi de lucrări în comisiile permanente.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat un prim pachet de măsuri pentru fermieri și transportatori: „Este clar din punctul meu de vedere că protestele au fost îndreptățite”, a spus șeful Guvernului.

Citește și

Exit mobile version