Noi rezultate ale vaccinării din Israel: 0,07% dintre vârstnicii vaccinaţi s-au infectat cu COVID

Vaccinare-Israel

Vaccinare-Israel

Programul de vaccinare din Israel, ţara cu cea mai mare rată de vaccinare, prezintă rezultate promiţătoare, transmite BBC.

Potrivit cifrelor anunțate de Ministerul Sănătății, 531 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani, din aproape 750.000 vaccinate cu ambele doze, au fost testate pozitiv pentru coronavirus, ceea ce reprezintă 0,07% din total.

De asemenea, din cei testați pozitiv, 38 au prezentat simptome de boală, fiind spitalizaţi cu simptomatologie moderată, gravă şi critică.

Ministerul Sănătății a evaluat datele medicale în cazul a aproximativ 1 milion de oameni, dintre care 743.845 cu vârste de peste 60 de ani – până la cel puțin șapte zile după a doua doză de vaccin.

Au existat trei decese la persoanele vaccinate de peste 60 de ani – deși este posibil să se fi infectat înainte ca vaccinul să activeze sistemul imunitar.

Înainte ca vaccinul să-și facă efectul, au fost înregistrate peste 7.000 de infectări, aproape 700 de cazuri de forme moderate sau critice și 307 decese.

Datele Ministerului Sănătății sugerează că infectările au scăzut în mod constant după 14 zile de la administrarea primei doze.

Exit mobile version