• Bilanțul victimelor prinse în prăbușirea blocului din Florida a ajuns la 90.
  • Autoritățile nu sunt sigure când vor lua sfărșit căutările.
  • Bunurile personale găsite printre ruine sunt depozitate într-o zonă specială.

Numărul victimelor prinse sub dărâmături după prăbușirea blocului din Florida este în creștere. La 18 zile de la incident, au fost găsite 90 de persoane moarte.

Autoritățile fac, însă, progrese în identificarea victimelor, a declarat Daniella Cava, primarul județului Miami-Dade.

„Eforturile de căutare și recuperare continuă neîntrerupt pe tot parcursul nopții și dimineții, deoarece echipele noastre au lucrat mai mult ca oricând pentru a face progrese pe terenul prăbușit”, a declarat Danielle Cava.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Șeful pompierilor din Miami-Dade, Alan Cominsky, a spus că nu este sigur când vor finaliza operațiunile de căutare.

„Vreau să stabilesc o întâlnire și apoi ne decidem într-un fel sau altul. Și asta am spus întotdeauna, 14 – 21 de zile, știi? Cu siguranță, cred suntem mai aproape de a 14-a zi. Și ar putea chiar să crească în ceea ce privește focul și grupul nostru de lucru. Adică, acest lucru va fi în desfășurare pentru o lungă perioadă de timp”, a spus şi Alan Cominsky.