- Autorităţile sanitare din Hong Kong au eliminat o clinică privată din programul de vaccinare împotriva Covid-19
- Clinca recomanda vaccinul de la Pfizer în defavoarea celui de la Sinovac, produs în China
- Peste 250.000 de persoane din Hong Kong au fost vaccinate cu Sinovac
Autorităţile sanitare din Hong Kong au eliminat o clinică privată din programul de vaccinare împotriva Covid-19, ca urmare a faptului că aceasta a recomandat vaccinul de la Pfizer în defavoarea celui chinezesc, relatează Channel News Asia.
Măsura ilustrează modul în care guvernul din Hong Kong gestionează orice fel de critică a vaccinului produs de Sinovac, care o eficacite mai scăzută şi care a fost aprobat de autorităţile de reglementare, în ciuda datelor insuficiente publicate.
Departamentul de sănătate din Hong Kong a declarat că respectiva clinică nu va mai administra vaccinuri anti-Covid, din cauza faptului că un medic a încălcat un acord din programul de vaccinare. Totodată, autorităţile au luat dozele Sinovac neutilizate.
Anunţul a venit după ce clinica a comparat ratele de eficacitate ale celor două vaccinuri. „Sfat: Alegeţi BioNTech, nu Sinovac”, era scris în anunţ.
Până în prezent, aproximativ 403.000 de persoane din Hong Kong, aproximativ 5% din populaţia oraşului, au fost vaccinate cu prima doză. Peste 250.000 dintre ele au fost vaccinate cu serul de la Sinovac, în timp ce celelalte persoane au fost vaccinate cu Pfizer.