• O groapă comună în care au fost îngropați zeci de ucraineni a fost găsită în apropierea orașului Kiev.
  • Trupurile au fost găsite într-un şanţ în apropierea unei benzinării.
  • Numărul tot mai mare de victime civile a declanşat un nou val de condamnări internaţionale faţă de Rusia.

O groapă comună în care au fost îngropați zeci de ucraineni a fost găsită în apropierea orașului Kiev, în Buzova. Şeful comunităţii Dmytrivka, care include Buzova, Taras Didych, a spus, pentru televiziunea ucraineană, că trupurile au fost găsite într-un şanţ în apropierea unei benzinării.

Cu toate acestea, nu a fost anunţat încă un număr al morţilor din acea groapă comună. „Acum ne întoarcem la viaţă, dar, în timpul ocupaţiei, am avut «punctele fierbinţi», mulţi civili au murit”, a declarat Didych.

Numărul tot mai mare de victime civile a declanşat un nou val de condamnări internaţionale faţă de Rusia, în special din cauza sutelor de morţi din oraşul Bucha, la nord-vest de Kiev, care, până săptămâna trecută, a fost ocupat de forţele ruseşti.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Dezastrul din Bucha: „Atât de mulţi morţi împreună nu am văzut niciodată”

Rodrigo Abd, 45 de ani, fotojurnalist Associated Press, este fotograful care a văzut primul scenele de groază din Bucha. Fotografiile sale, împreună cu cele ale colegului Vadim Ghirda, primii ajunşi la Bucha, au şocat opinia publică occidentală. Ei au documentat: situaţia gropilor comune, execuţiile sumare ale civililor şi minele lăsate peste tot de armata rusă în retragere.

„Am fost avertizaţi că Irpin şi Bucha sunt libere şi am plecat cât mai curând posibil. Duminică dimineața, am intrat în Bucha. Impactul a fost foarte greu. Am început să vedem un trup după altul. Un domn ne-a spus să mergem să vedem gropile comune şi am înţeles că ne confruntăm cu un masacru. Îngrozitor! Toţi cei care trăiesc acum au fost închişi în subsol timp de o lună, fie ascunşi, fie în închisoare şi au supravieţuit.

Ieri, am vizitat un apartament în care ruşii aveau sediu: azi au gătit în aer liber pentru cei care erau acolo. Au spus că sunt de o lună în pivniţă, fără curent sau apă. Sunt încă multe crame care nu s-au deschis, cu cât deschidem mai mult, am un sentiment, vom vedea grozăvii. Sunt mult mai mulți morţi, mult mai multe gropi comune. Multe alte Bucha”, spune fotograful, conform Mediafax.