„În ceea ce privește Green Deal sigur că stabilirea obiectivelor extrem de ambițioase la nivel european și anume de a realzia o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de 55% până în 2030 și de a asigura neutralitate până în 2050 va asigura niște efecte asupra tuturor domeniilor economiei în care practic sunt industrii care generează emisii de dioxid de carbon ș iacii va trebui să încercăm să obținem resurse pentru a putea să ne atingem obiectivele pentru că cel puțin în domeniul energetic există riscul să pierdem până la 40% din capacitatea de producere, dacă ei vor considera combustibili fosili ca neutilizabili”, a declarat premierul Ludovic Orban, miercuri, în cadrul unei dezbateri pe tema strategiei de absorbție a fondurilor europene.
România nu are reprezentanți la Forumul de la Davos. Explicația lui Ludovic Orban: Am aflat târziu
Premierul Ludovic Orban a explicat, marți, pentru MEDIAFAX, că România nu are reprezentanți la Forumul Economic de la Davos, fiindcă invitațiile au fost trimise înainte de preluarea guvernării de către PNL. El a zis că „am aflat târziu și nu am putut parcurge procedurile”.
Premierul a subliniat că până în 2030, trebuie găsite soluții de a produce energie car să diminueze emisiile de gaze cu efect de seră.
„Oricum cărbunele este condamant ca și resursă energetică iar aici gândirea pe care trebuie să o avem trebuie să o avem pe termen nu foarte lung, aproximativ orizontul 2030, să găsim soluții de producere a energiei care să diminueze emisiile de gaze care generează efectul de seră”, a conshis premierul.
În cadrul deplasării premierului la Bruxelles, acesta a avut discuții cu oficiali ai UE, pe subiectul Pactului Ecologic European și a exprimat punctul de vedere la fondul de tranziție justă, care trebuie să fie un suport pentru statele membre. Premierul a subliniat importanța investițiilor în retehnologizarea companiilor și de asemenea, introducerea regiunii Valea Jiului în obiectivele Pactului Verde.