• Proiectul „Străzi deschise” dă muzica mai încet, din cauză că rezidenții s-au plâns de muzica tare și de gunoaiele lăsate în urmă,
  • Inițiatorul proiectului acuză Primăria că denaturează ideea pietonizării.
  • Edmond Niculușcă spune că: ,,Proiectul devine invaziv pentru viața locuitorilor din centru .

Proiectul „Străzi deschise” închide muzica. După ce weekendul trecut mai mulți bucureșteni și ONG-uri s-au plâns de evenimentele de pe Calea Victoriei, organizatorii proiectului „Străzi deschise” temperează distracția.

Basul și cu toba mare nu se vor mai auzi atât de tare nici în localuri și nici de la artiștii stradali. Vor fi delimitate zonele dedicate pentru artiștii prezenți la eveniment. Va fi interzis comerțul stradal, iar petrecăreții care vor să se plimbe cu trotinetele sau bicicletele trebuie să folosească doar pistele dedicate.

Unul dintre cei care a semnalat problema organizării festivalului a fost Edmond Niculușcă, cel care a inițiat proiectul în urmă cu doi ani.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

La începutul săptămânii el atrăgea atenția pe Facebook că: ,,proiectul devine invaziv pentru viața locuitorilor din centrul Bucureștiului. Considerăm o denaturare gravă transformarea pietonizării temporare a străzilor în festival stradal„.

El crede că bucureștenii au nevoie de ,,spațiu public și de creșterea calității vieții urbane, nu de spectacole în zonele rezidențiale.”

Cum vor arăta petrecerile cu muzica în surdină, urmează să aflăm de mâine. Până atunci, rămânem doar cu amintirea lor.

Proiectul ,,Străzi deschise” are loc în fiecare weekend, din primăvară până în toamnă, când Calea Victoriei și alte artere din centrul Bucureștiului devin pietonale. Acolo au loc concerte și demonstrații de artă stradală, în timp ce terasele devin pline de mii de oameni.

Problema e că unii locuitori din zonă se plâng de gălăgie și de mizeria pe care o lasă în urmă participanții la evenimente.