Un plic cu otravă a fost trimis la Casa Albă. Anchetatorii spun că este vorba de ricină

Un plic cu otravă a fost trimis la Casa Albă. Anchetatorii investighează situația

Un plic care conține otravă a fost trimis la Casa Albă, relatează The New York Times.

Anchetatorii federali au constatat că în plic se afla ricină, o substanță letală fără un antidot cunoscut. Aceștia investighează situația pentru a afla cine a trimis plicul și vor să afle dacă mai există și altele.

Casa Albă nu a putut fi contactată de publicația The New York Times pentru comentarii.

Încă nu este clar dacă plicul a fost interceptat înainte să ajungă în camera de corespondență a Casei Albe, iar anchetatorii cred că a fost trimis din Canada, conform unui oficial.

Ce este ricina

Ricina este o substanță letală care se află în semințele de ricin. Este un deșeu toxic care rămâne în urma procesării semințelor, atunci când este produs uleiul de ricin. Dacă semințele de ricin sunt mestecate și înghițite, ricina eliberată în corp este dăunătoare, conform CDC.

Exit mobile version