• Camera Deputaţilor organziează, pe 1 iunie, „Porţi deschise pentru copii”.
  • Copiii şi însoţitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului.
  • Camera Deputaţilor anunţă că, la fel ca la ediţiile trecut, copiii vor putea participa la o serie de momente distractive şi educative.

Camera Deputaţilor organziează, pe 1 iunie, „Porţi deschise pentru copii”, prilej cu care copiii şi însoţitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului, vor participa la diverse activităţi şi vor putea să vadă mai multe săli, inclusiv biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi sala de plen, anunță Mediafax.

„Camera Deputaţilor îşi deschide porţile joi, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 17.00, instituţia va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copii şi însoţitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P, cu un flux de vizitare continuu (acces prin Bulevardul Naţiunile Unite). Cei interesaţi vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv <I.I.C. Brătianu>, <Take Ionescu>, <Unirii>, <Al. I. Cuza>, <I.G. Duca>, <Mihai Viteazul>, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen şi <C.A Rosetti>”, potrivit unui comunicat de presă.

Camera Deputaţilor anunţă că, la fel ca la ediţiile trecut, copiii vor putea participa la o serie de momente distractive şi educative, organizate împreună cu mai multe instituţii partenere ale Camerei Deputaţilor, care vor include spectacole de teatru, întâlniri cu personaje din lumea desenelor animate, spectacol de magie, baloane colorate, jocuri interactive şi cabină foto, animatori pe picioroange, prezentarea de echipamente şi tehnică militară (survol elicopter, elicopter în expoziţie statică, motociclete, simulatoare de zbor şi căşti VR, luptători echipaţi – paraşutişti, piloţi, scafandri, etc.), prezentarea fanfarei militare, expoziţie de tradiţii militare, jocuri de baschet, handbal, badminton, partide de tenis de masă, volei, rugby şi şah, precum şi demonstraţii de scrimă.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

De asemenea, vor fi organizate jocuri quiz, o expoziţie de maşini Dacia de colecţie şi vor fi prezentaţi cai şi câini.

„Prima ediţie a evenimentului <Porţi deschise pentru copii> a avut loc în 2007. Acţiunea a devenit, deja, o tradiţie prin care Camera Deputaţilor marchează Ziua Internaţională a Copilului şi oferă vizitatorilor ocazia de a cunoaşte una dintre cele mai importante instituţii ale statului”, se menţionează în finalul comunicatului.

Citește și: