Patriarhul Daniel a făcut miercuri un apel pentru încetarea violenţei și restabilirea păcii inter-etnice și religioase în Israel, a transmis Patriarhia Romînă într-un comunicat.

În apelul „pentru încetarea conflictului armat dintre evrei şi palestinieni în Ţara Sfântă”, Preafericitul Daniel spune că violențele au dus la moartea a mulți copii și se roagă pentru încetarea conflictului.

„În contextul îngrijorător creat de escaladarea gravelor violențe de natură armată ce se desfăşoară actualmente în spațiul israeliano-palestinian, ostilități militare care au condus deja la moartea multor persoane civile, între care şi mulți copii, Patriarhia Română se roagă lui Dumnezeu pentru încetarea conflictului şi restabilirea păcii în Ţara Sfântă. Orice conflict armat prelungit, alimentat de ură și resentiment, provoacă multă suferință celor nevinovați și răni foarte adânci în toate registrele vieții sociale”, spune Patriarhul Daniel.

Recomandări

NOUL PROGRAM DE GUVERNARE
DEZVĂLUIRILE PAPEI
COMISIA CONTRA TIKTOK
DIN TEXAS, SPRE MARTE
VINE BRADUL LA TINE
STARMER SPRIJINĂ UCRAINA

„Deși par foarte greu de realizat, pacea, dialogul şi reconcilierea rămân totuşi calea cea mai dreaptă şi mai demnă pentru a depăşi conflictele între persoane şi popoare”, adaugă IPS.

Astfel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române adresează „un apel stăruitor pentru încetarea violenţei și restabilirea păcii inter-etnice și religioase în Țara Sfântă, cu speranţa reluării vizitelor în siguranță pentru toți pelerinii doritori de închinare în „Orașul păcii” – Ierusalim şi în toată Ţara Sfântă. Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască decidenţilor politici înţelepciunea făcătorilor de pace, apărători ai vieții umane”.

Săptămâna trecută, Papa Francisc a transmis că urmărește „cu mare îngrijorare ceea ce se întâmplă în Ţara Sfântă” și că sunt „prea mulţi morţi nevinovaţi, chiar şi copii, acest lucru fiind teribil şi inacceptabil”. „Moartea lor este un semn că nu vrem să construim viitorul, ci vrem să-l distrugem”, a mai spus Papa Francisc.