- Patru miniștri talibani au fost, în trecut, deținuți la Guantanamo.
- Centrul din Guantanamo a fost folosit pentru teroriști recunoscuți.
- Ministrul taliban de Interne are recompensă de 10 milioane de dolari pe capul lui.
De la decădere la glorie e uneori un pas care se măsoară în câțiva ani. Șapte ani, mai exact, în cazul talibanilor.
În 2014, cinci dintre liderii talibani erau deținuți în Guantanamo Bay, celebrul centru de detenție pentru teroriști. Unii dintre ei aveau legături cu al-Qaida, alții erau responsabili pentru uciderea a zeci de oameni.
Barack Obama a făcut însă un schimb între cei cinci talibani și un soldat american, care era ținut prizonier de cinci ani. Ulterior s-a aflat că militarul dezertase înainte de a fi capturat.
Acum, patru dintre foștii deținuți sunt miniștri în noul guvern. Alături de ei sunt liderii unei rețele teroriste, căutați de FBI. Cu toții vor reprezenta Afganistanul pe plan intern, dar și extern.
„Ministrul lor de Interne în funcție acum este un terorist din rețeaua Haqqani. Este urmărit pentru un atac cu bombă în urma căruia au murit șase oameni, inclusiv un american. Este bănuit că a lansat atacuri de dincolo de graniță împotriva trupelor SUA. E pusă o recompensă de 10 milioane de dolari pe capul lui. De ce interacționăm? Ar trebui să nu discutăm cu cei care conduc Afganistanul? Să lăsăm totul baltă și să nu evacuăm restul cetățenilor americani?”, a reacționat Jen Spaki, purtătoare de cuvânt la Casa Albă.