Peste 230.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson ajung vineri în România

vaccin Johnson & Johnson Sursa foto: Hepta
  • 237.600 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în țară pe 2 iulie 2021.
  • Dozele de vaccin Johnson&Johnson ajung la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
  • Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

237.600 doze de vaccin Janssen vor ajunge vineri, 02 iulie 2021, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 70.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 40.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 50.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 77.600 doze.