- Sănătatea şi educaţia – ministere cu probleme, pe care nu le vrea nimeni.
- Lupta se dă pe ministerele care au în subordine companiile naţionale bogate
- Ministerul Dezvoltării este preferatul, pentru că împarte bani la primari
Au băut cafele şi apă plată și puterea a rămas…la mijloc. Opt ore de negocieri la Vila Lac s-au încheiat fără succes astăzi. Orban, Barna și Kelemn Hunor nu s-au înțeles la formarea noului guvern. Toți se feresc ca de niște cartofi fierbinți de ministerul Sănătății și ministerul Educației. Urmează un an greu, cu valul trei de contaminări, criză la ATI și în școli.
„Politicienii în general sunt foarte orientaţi către risc. Vor să reducă riscul. Iar, dacă ne uităm la educaţie şi sănătate, sunt două ministere cu risc major”, a spus consultantul politic Costin Ciobanu.
După ce Tătaru, Rafila, Anisie și Ciolacu au dat senzația că știu cum trebuie tratată sănătatea și educația, liberalii și social-democrații dau acum înapoi.
„Sistemul medical românesc are nevoie de modificarea acestui management”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
„Oprirea transmiterii doar prin măsuri nemedicale, carantină în diverse oraşe, închiderea şcolilor, închiderea pieţelor, nu este o soluţie. Nu voi accepta, în niciun caz, ca învăţarea să nu continue”, a spus Alexandru Rafila, premierul propus de PSD.
„Lasă la profesori testări rapide înainte de a începe orele şi dă drumul la şcoli. Nu blochezi învăţământul. Toţi copiii pierd un an de zile din viaţă este evident”, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Cele două ministere sunt ca două avioane boeing în picaj. Cine e nebun să ia acum maneta? PNL, USR-PLUS şi UDMR duc lupta cea mare pentru ministerele care au în subordine companii naţionale bogate, deci bani mulţi. Ministerul Dezvoltării conduce detaşat în lista pretențiilor
pentru că este marea sursă de finanțare a primăriilor. Și cine dă bani primarilor deține controlul asupra voturilor”, a explicat editorialistul Ion Cristoiu.
USR PLUS și UDMR râvnesc fiecare la câte o funcție mare. USR cere șefia deputaților, iar maghiarii conducerea Senatului. Liberalii vor să dea și premierul, și să aiba șefia unei Camere din Parlament.
Luni, toate partidele parlamentare sunt așteptate de Iohannis la Cotroceni, să își spună preferatul pentru premier.