• Cel mai puternic om din Europa, conform Politico, este Donald Tusk, fostul și actualul prim-ministru al Poloniei.
  • Categoria „Doers” e condusă de premierul italian Giorgia Meloni, iar „Dreamers”, de Volodimir Zelenski.
  • Din „Disrupters” fac parte Elvira Nabiullina, considerată bancherul lui Putin, dar și Viktor Orban, Carles Puigdemont, Annalena Baerbock și Manfred Weber.

Politico a realizat clasamentul anual al celor mai influenți oameni din Europa. Pe lângă „liderul suprem” al clasamentului – cea mai puternică persoană de pe continent – lista este împărțită în 3 categorii: DOERS ( cei care acționează ), DISRUPTERS (cei care perturbă ) și DREAMERS ( cei care visează ).

Cel mai puternic lider din Europa

Donald Tusk – „The wind of change”

Timp de două decenii, doi bărbați au purtat o bătălie pentru sufletul Poloniei. Lupta pentru o viziune democratică, modernă și europeană asupra viitorului i-a aparținut lui Donald Tusk, un fost prim-ministru care a servit ca președinte al Consiliului European înainte de a reveni ca lider al opoziției centriste; de cealaltă parte, în fruntea tradiționaliștilor, conservatorilor catolici, naționaliștilor s-a aflat Jarosław Kaczyński, liderul Partidului Lege și Justiție (PiS) de guvernământ.

Acum, după opt ani sub Kaczyński, puterea este din nou la Tusk, iar „vântul schimbării” bate din nou.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Doers

1. Giorgia Meloni – „The chameleon”

2. Ursula von der Leyen – „The queen”

3. Emmanuel Macron – „Manu unchained”

4. Andriy Yermak – „Kyiv’s green cardinal”

5. Recep Tayyip Erdoğan – „The mediator”

6. Maroš Šefčovič – „Mr. Fix It”

7. Marine Le Pen – „The rebrander”

8. Christine Lagarde – „The expectations manager”

9. Keir Starmer – „The other guy”

Disrupters

1. Elvira Nabiullina„Putin’s banker”

2. Carles Puigdemont – „The revolutionary”

3. Viktor Orbán – „The spoiler”

4. Annalena Baerbock – „The straight-talker”

5. Manfred Weber – „The Green Deal killer”

6. Tom Van Grieken – „The Breakup Artist”

7. Jovita Neliupšienė – „The Washington whisperer”

8. Bidzina Ivanishvili – „The oligarch”

9. Björn Höcke – „The fascist”

Dreamers

1. Volodymyr Zelenskyy – „The marathon runner”

2. Alexei Navalny„Russia’s Mandela”

3. Gérald Darmanin – „The understudy”

4. Roberta Metsola – „The young gun”

5. Mary Lou McDonald – „The unifier”

6. Petr Pavel – „The hawk”

7. Thomas Bach – „The Olympian”

8. Nigel Farage – „The schemer”

9. Jenni Hermoso – „The woman who got the ball rolling”

Citește și