• Asociația Elevilor din Constanța susține că nu a primit aprobare pentru a protesta luni în fața Casei de Cultură a Sindicatelor.
  • Atunci va fi prezent și premierul Florin Cîțu.
  • Elevii sunt nemulțumiți de faptul că nu este decontat transportul gratuit.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) susține că nu a primit aprobare pentru a protesta luni în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, cu ocazia prezenței premierului Florin Cîțu. Elevii sunt nemulțumiți de faptul că nu este decontat transportul gratuit.

„Acum aproximativ o lună, în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean, Mihai Lupu a afirmat cu tărie faptul că nu a acordat timp de 7 luni (acum 8, se fac în curând 9) transportul gratuit al elevilor din cauza faptului că nu a primit bani de la bugetul de stat. Joi, pe 22 iulie, am participat la o dezbatere publică pe tema transportului județean. În cadrul dezbaterii, directorul economic al Consiliului Județean a continuat să sustină aceleași afirmații. Având în vedere lipsa de comunicare a decidenților, suntem nevoiți să devenim noi facilitatorii comunicării”, a declarat Ariana Dudună, președintele AEC.

Și primarul Vergil Chițac a intrat în vizorul AEC

Conform acesteia, luni, de la ora 17.30, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, cu ocazia prezenței lui Florin Cîțu, Asociația Elevilor din Constanța intenționa să protesteze, solicitând asigurarea gratuității transportului județean.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

„Sâmbătă, odată cu anunțarea prezenței prim-ministrului la Constanța, am trimis o notificare către primăria Constanța și Jandarmerie cu privire la organizarea unui protest. Azi dimineață, am fost sunată și invitată la Comisia de avizare, fiindu-mi comunicat faptul că ‘pentru protestul de pe 26 vă dăm clar aviz negativ’. Motivul invocat este tardivitatea anunțării protestului. Vă întreb, cum ați fi vrut să anunț mai devreme protestul, dacă sâmbătă și-a anunțat prim-ministrul prezența la Constanța?”, mai spune președintele AEC.

Conform acestuia, acțiunile autorităților arată „o degradare a democrației, îndreptându-ne către o dictatură”.

„După ce că ne lasă fără transport, Florin Cîțu ne lasă fără dreptul de a protesta și a ne exprima pașnic”, a mai spus Ariana Dudună. Ea a anunțat că AEC va depune o plângere penală pe numele primarului Vergil Chițac, „dacă va avea tupeul să ne interzică protestul pentru drepturile elevilor”.