- Premierul Nicolae Ciucă anunţă că Executivul va prelungi, joi, perioada în care preţurile la carburanţi sunt compensate cu 50 de bani până la sfârşitul anului.
- „Am reuşit să stabilizăm şi chiar să scadă preţul la combustibil, preţ care produce efecte pe întreg lanţul” , spune el.
- Compensarea este evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil.
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că Executivul va prelungi, joi, perioada în care preţurile la carburanţi sunt compensate cu 50 de bani până la sfârşitul anului. „Am reuşit să stabilizăm şi chiar să scadă preţul la combustibil, preţ care produce efecte pe întreg lanţul”, spune el.
„Menţionez decizia prin care vom prelungi OU prin care compensăm preţul la carburanţi. A fost o decizie care a produs efecte. Am reuşit să stabilizăm şi chiar să scadă preţul la combustibil, preţ care produce efecte pe întreg lanţul. În felul acesta, până la sfârşitul anului vom beneficia de aceeaşi măsură de compensare” , declară la începutul şedinţei de Guvern Nicolae Ciucă.
Decizia iniţială de compensare a preţului la carburanţi cu 50 de bani a fost luată la finalul lunii iunie 2022.
Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat şi jumătate de distribuitori.
Compensarea este evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil.