• Nicolae Ciucă a precizat că liderii coaliției doresc ca până joi să fie instalat noul Guvern.
  • Marcel Ciolacu ar urma să fie desemnat prim-ministru.
  • Nicolae Ciucă urmează să meargă la Palatul Cotroceni pentru a formaliza demisia din funcție.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, într-o declarație de presă la Guvern, demisia din funcție, primul pas pentru realizarea rotației guvernamentale. După anunțul public, Nicolae Ciucă urmează să meargă la Palatul Cotroceni pentru a formaliza demisia din funcție.

În urmă cu aproximativ două săptămâni împreună cu ceilalți lideri ai coaliției ne-am asumat că rotativa nu se produce pe 25 mai, cum era anunțat, ci închidem conflictul din educație. În urma unei bune colaborări, am reușit să convenim asupra unei forme de act normativ astfel încât doleanțele dascălilor să poată fi acoperite și să redăm încrederea față de profesorii, educatorii, învățătorii din sistemul de învățământ românesc. E nevoie de măsuri care să fie sustenabile, să nu fie populiste. Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat și așa cum ne-am asumat și mi-am asumat, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României, a spus Nicolae Ciucă.

Doresc la final de mandat să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat. Nu vreau să vorbesc de tot ceea ce am realizat. Sunt și lucruri pe care nu am reușit să le realizăm. E important că atunci când ne-am asumat să guvernăm, ne-am asumat să rezolvăm o criză politică. Iată-ne azi după un an și 7 luni având la dispoziție o serie de măsuri cu care am asigurat stabilitatea țării, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
SWIFT REVINE PE PRIMUL LOC
MADONNA CÂNTĂ ÎN RIO DE JANEIRO
LANDO NORRIS CÂȘTIGĂ CURSA DE LA MIAMI

Citește și: