• Milei îl critică dur pe Sanchez și provoacă tensiuni diplomatice.
  • Spania își retrage ambasadoarea din Buenos Aires.
  • Acuzații de corupție și utilizare inadecvată a fondurilor publice.

Președintele argentinian Javier Milei a intensificat conflictul diplomatic cu Spania, criticându-l pe prim-ministrul Pedro Sanchez și numindu-l „incompetent și mincinos”. Criza a început cu acuzațiile lui Milei la adresa soției lui Sanchez și a dus la retragerea ambasadoarei Spaniei din Argentina.

Ce a declanșat criza diplomatică dintre Argentina și Spania?

Criza diplomatică a început când președintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soției prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez, Begoña Gómez, sugerând că este „coruptă”. Aceste declarații au fost făcute la o convenție a partidului de extremă dreapta Vox în Madrid. Sanchez a reacționat vehement, iar Spania și-a retras ambasadoarea din Buenos Aires. Milei a refuzat să își ceară scuze și a continuat atacurile, numindu-l pe Sanchez „incompetent, mincinos și laș”. El a susținut că Sanchez a intervenit în politica argentiniană sprijinindu-l pe contracandidatul său, Sergio Massa.

Cum au reacționat spaniolii și argentinienii la această criză?

Părerile sunt diverse. Cei care îi dau dreptate lui Milei sunt mai degrabă din zona de extremă dreapta, dar majoritatea se uită cu surprindere la cearta de cartier dintre doi oficiali. În Argentina, opoziția a atacat dur guvernul Milei, acuzându-l de utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice pentru o vizită privată în Spania. Milei a continuat să critice guvernul spaniol și opoziția argentiniană, susținând că atacurile la adresa sa sunt motivate de invidie și resentimente. El a afirmat că este cel mai popular politician din lume și că vizitele sale internaționale sunt esențiale pentru promovarea Argentinei pe scena globală.

Recomandări

CIUCĂ VREA CANDIDAȚI DIFERIȚI LA PREZIDENȚIALE
CRESC INVESTIȚIILE ÎN ARME NUCLEARE
ÎNCEPE EXAMENUL DE BACALAUREAT
INSIDE OUT 2 DOBOARĂ RECORDUL
PLAJELE DIN SINGAPORE, ACOPERITE DE PETROL
PUTIN ÎȘI APROVIZIONEAZĂ BUNCĂRUL

Care pot fi urmările pe termen lung ale acestei crize diplomatice?

Retrarea ambasadoarei Spaniei din Buenos Aires ar putea duce la o răcire a relațiilor diplomatice și economice între cele două țări. De asemenea, tensiunile pot afecta cooperarea în diverse domenii, inclusiv comerț, investiții și turism. Retorica dură a lui Milei și refuzul său de a prezenta scuze ar putea izola Argentina pe plan internațional și ar putea afecta imaginea țării. Pe de altă parte, această criză poate mobiliza și radicaliza baza electorală a lui Milei, consolidându-i poziția internă. De asta se poate bucura însă și Pedro Sanzhz care s-a pus deja în pielea victimei, după ce a anunțat acum câteva săptămâni ca se gândește sa se retragă din cauza presiunilor psihologice provocate de politica tot mai murdara, în opinia sa.

Citește și