- Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro bate cu pumnul în masă şi le cere brazilienilor să înceteze cu „văicăreala”.
- În Brazilia, au murit peste 260 de mii de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2.
„Încetaţi cu isteria şi văicăreala. Cât va mai dura plânsul? Trebuie să ne confruntăm cu problemele, da. Unde va ajunge Brazilia dacă oprim (lockdown-ul – n.r.)?”, spune președintele Jair Bolsonaro.
În ultimele zile, Brazilia a înregistrat recorduri de decese, cu peste 1700 de morţi raportate în 24 de ore.
Brazilia este a doua ţară din lume la numărul de decese COVID-19, după Statele Unite. În pandemie au murit 260 de mii de oameni, iar autorităţile locale au impus restricţii în Brasilia şi Sao Paulo. Rio de Janeiro a intrat în carantină totală.
Marcelo Franze, asistent medical, a mărturisit că îl sperie numărul pacienţilor care vin la spital. „Numărul zilnic de spitalizări este în creştere, mulţi pacienţi ajung şi se află într-o stare mai gravă”, spune el.