La mii de kilometri de noi, înspre Est, într-un regat bogat în petrol și gaze, prințul moștenitor împlinește 60 de ani. Din toate colțurile lumii, președinți de state, șefi de guverne și capete încoronate din alte dinastii îi trimit mesaje, urări, cadouri.
Unii au făcut aranjamente ca să îl viziteze pe sărbătorit, chiar dacă e pandemie. Un singur participant nu reușește să ajungă, de la Ierusalim. Nu a primit acordul pentru a zbura peste teritoriul iordanian, întrucât nici el nu a permis prințului moștenitor al Iordaniei să vină în pelerinaj la Templul Muntelui. Programul oficial și petrecerea de după va fi, deci, fără Bibi Netanyahu la fața locului.
Este 11 martie 2021 și singurul președinte european de aproape doi metri înălțime prezent în Abu Dhabi este întâmpinat de bogatul prinț al Emiratelor, la intrarea într-unul din palatele sale luxoase. Aleksandar Vučić, președintele Serbiei, născut pe 5 martie 1970, a mers să îl felicite personal, cald și prietenește, pe Mohamed Bin Zayed al Nahyan.
Mohamed, emir și lider la vaccinare
Cu 6.325.211 de doze de vaccin deja aplicate, având o rată de 64 de vaccinări la 100 de locuitori, Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt lider în regiunea Golfului Persic și a patra țară din lume în cursa contra cronometru pentru combaterea SARS-CoV-2. Este imediat după Israel, ca rapiditate a vaccinării, iar până la finele lunii martie ar urma să depășească ținta de a-și fi vaccinat jumătate din populație.
Coronavirusul este tema zilei și a serii, în dialogurile prințului Mohamed Bin Zayed al Nahyan cu oaspeții săi. La întâlnirea bilaterală cu Aleksandar Vučić, prințul din Abu Dhabi îi prezintă președintelui sârb, pe un ecran de cea mai înaltă fidelitate, cu date actualizate în timp real, capacitățile din Emirate și succesul campaniei de vaccinare. De la 1 aprilie 2021, EAU vor produce local vaccinul chinezesc anti-covid al celor de la „Sinofarm”. Faima Emiratelor va crește, dincolo de minunile inginerești ale arhitecturii din Dubai.
În replică la punctele pe care Aleksandar Vučić le expune în discursul său, prințul Mohamed se arată mărinimos. Experiența practică a Emiratelor în combaterea Covid-19 va fi transferată Serbiei în cel mai scurt timp, cu investiții green-field, proiectare, management și suport operațional. Face acest gest pentru prietenul său din Balcani. Înainte de toamnă, Serbia va avea o fabrică în care va produce primele doze de „Sinofarm” începând cel mai devreme cu 15 octombrie 2021. Vučić are pieptul bombat de presiunea crescândă a acestei mărinimii și îl roagă pe prințul Mohamed Bin Zayed Al Nahyan să îi dea voie să se ridice de la dineu pentru a face împreună cu delegația sa oficială câțiva pași pe aleile palatului de unde va și transmite, prin corespondentul televiziunii de stat, vestea extraordinară pentru publicul de acasă.
Aleksandar, președinte și lider la vaccinuri
Serbia a comandat până acum 13,5 milioane de vaccinuri, de la Pfizer/BioNTech, AstraZeneca/Oxford, Sinofarm și Sputnik V. Ca și alte state, Serbia se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu tulpina britanică și caută să accelereze vaccinarea populației pe scară largă.
Viitoarea fabrică va fi construită împreună cu China și cu EAU, guvernul de la Belgrad urmând să stabilească în curând locația efectivă și să recruteze personalul de pe plan local. Fabrica ar putea produce, lunar, între două și trei milioane de doze de Sinofarm. Cantitățile vor acoperi și cereri de la terți, din vecinătatea Serbiei, care deocamdată nu au accesul securizat la toate cantitățile de care au nevoie.
Vučić i-a prezentat prințului moștenitor al Emiratelor și oportunitățile din agricultura Serbiei, potențialul exporturilor de legume și fructe în EAU. Vučić a pledat convingător în favoarea superiorității calitative a legumelor și a fructelor din Serbia, comparativ cu cele din România, dar a recunoscut că noi stăm mai bine la ambalat și la congelat. Dacă va reuși să se doteze cu utilaje și tehnologii de ambalare și de congelare cel puțin la nivelul celor din România, Serbia va deveni competitor direct pentru țara noastră pe piața din Emirate și din Golf.
Președintele Serbiei a prezentat și oportunitățile de investiții în infrastructura Serbiei, de extindere a ariei operaționale a companiei Etihad Airways și de avansare a cooperării tehnico-militare. Acest aspect din urmă se prea poate să fi rezonat cu gazdele, în condițiile în care SUA a închis o parte din programele de asistență pe domeniul militar pentru EAU, după venirea actualei administrații democrate la Casa Albă.
Lumea arabă, nesecretă și nevăzută de Iohannis
După EAU, Vučić s-a dus în Bahrain pentru a extinde aria de cooperare comercială și pentru a aduce mai mulți bani Serbiei din investiții în sectoarele sale vitale: agricultură, sănătate și industria de apărare.
Pentru românii care altă dată se uitau la televiziunea sârbă ca printr-o fereastră către Occident, dar și pentru cei care urmăresc acum știrile pe rețele sociale, anunțul făcut de președintele Aleksandar Vučić trezește imediat amarul. Nicăieri la televiziunile române președintele Iohannis nu se vede cum aduce soluții pentru a rezolva criza sanitară din țara noastră.
Știu că ai fi vrut ca președintele european de aproape doi metri din palatul de la Abu Dhabi să fi fost Klaus Werner Iohannis.
Știu că ai fi vrut să fii convins că al nostru s-a dus la Abu Dhabi în miez de noapte, nu ca să joace tenis, nici ca să schieze indoor, ci ca să rezolve problemele urgente ale românilor… vaccinurile, sănătatea. Bunăstarea și speranța căpătării ei în această viață ne rămân la nivel ideal, cu un așa președinte. De la Președintele României am auzit despre „înțelegeri secrete cu evreii”, dar niciodată măcar despre o înțelegere nesecretă cu arabii.