• Primul pacient român tratat în străinătate după exploziile produse la Crevedia a revenit în noaptea de marţi spre miercuri în ţară.
  • Este vorba despre un pompier în vârstă de 28 de ani din Bucureşti.
  • El a primit îngrijiri şi tratament la Spitalul universitar Graz, din Austria.

Primul pacient român tratat în străinătate după exploziile produse la Crevedia a revenit în noaptea de marţi spre miercuri în ţară. Este vorba despre un pompier în vârstă de 28 de ani din Bucureşti. El a primit îngrijiri şi tratament la Spitalul universitar Graz, din Austria.

„L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună şi va putea să revină la viaţa normală în scurt timp. I-am mulţumit pentru curaj şi pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să-şi salveze semenii şi să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem veşti bune şi despre ceilalţi doi români trataţi în Austria. Pe ei şi pe toţi românii noştri pompieri şi civili îngrijiţi acum în unităţi medicale din străinătate îi aşteptăm cu bine acasă”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării – în Belgia (2 pacienţi), Italia (2 pacienţi), Austria (2 pacienţi), Germania (4 pacienţi) şi Norvegia (1 pacient).

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Pacienţii trataţi în unităţi medicale din străinătate, precum şi cei trataţi în spitale din România pot fi însoţiţi de membri ai familiei. Aceştia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august 2023, transmite Guvernul.

Citește și: