• Preţurile apartamentelor ar putea creşte, după modificările aduse de Guvernul Orban programului Prima Casă, ne avertizează analiştii economici.
  • Dublarea plafonului o să le strice planurile celor care îşi doresc o nouă casă, aşa cum a fost redenumit proiectul.
  • Şi dezvoltatorii imobiliari recunosc că preţurile o să crească uşor.

Nu-ţi mai iei Prima Casă, ci te muţi în Noua Casă. Este schimbarea pe care o aduce Guvernul Orban în noul program.

Şi nu este singura modificare. Se dublează şi plafonul: de la 70.000 de euro, la 140.000 de euro.

Efectul imediat ar fi cel de creştere a preţurilor, atrag atenţia analiştii economici.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Antoanela Comşa este dezvoltator imobiliar şi îţi spune că mulţi tineri vor fi scoși din joc. Pentru că odată cu scumpirea, vine şi creşterea avansului, iar mulţi nu îşi vor permite.

Iar pentru că locuinţele se vor scumpi accelerat, cei care vor apela la acest program mai riscă şi să se îndatoreze foarte mult. Şi se îndepărtează şi de scopul pentru care a fost creat – categoriile sociale defavorizare.

Reacția specialiștilor la programul Noua Casă

„Probabil că această majorare a plafonului şi garantarea de către stat a 80% din valoare pe mulţi tineri îi va scoate din cărţi. Având această garantare a fondului, în primul rând ajută băncile.

Acest lucru va duce probabil la o scumpire a garsonierelor şi a apartamentelor de două camere. Au fost ţări unde această măsură a dus la creşterea cu până la 20% a preţului locuinţelor.

Există această posibilitate pentru că, din fericire spune eu pentru noi dezvoltatorii, există o cerere de locuinţă”, explică Antoanela Comşa, dezvoltator imobiliar.

„Aduce ceva confuzie în piaţă. Programul prima casă a fost introdus ca un program social. Ar trebui dus într-o direcţie cu adevărat socială.

Adică pentru cei cu venituri mici sau oameni care într-adevăr au o problemă în achiziţia unei locuinţe. Astăzi, caracterul lui social nu mai e atât de pronunţat. Nu mai ajută categoriile sociale defavorizate, aşa cum a fost gândit”, spune Georgian Marcu, analist imobiliar.